EFORTURI DE REFORARE SUSŢINUTE Marile economii ale lumii au fost retrogradate, dar China prosperă. Standard & Poor\'s Ratings Services (S&P) a confirmat ratingul suveran al Chinei pentru creditele pe termen lung la AA minus, cu perspectivă stabilă, şi calificativul pe termen scurt la A-1 plus, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară. Perspectivele excepţionale de creştere ale Chinei, rezervele valutare solide şi datoria guvernamentală modestă sunt factorii-cheie ce sprijină solvabilitatea Guvernului. Perspectiva stabilă reflectă opinia S&P că statul chinez poate absorbi potenţialele pierderi cu pagube minime pentru situaţia ratingului, ţinând cont de rezervele valutare substanţiale şi poziţia fiscală solidă. Agenţia ar putea revizui în creştere ratingul Chinei dacă reformele structurale vor duce la o piaţă internă de capital mai activă şi o rată de schimb mai flexibilă. Dar S&P avertizează că ar putea revizui în scădere ratingul Chinei dacă eforturile de reformare slăbesc, iar performanţa economică scade şi situaţia sistemului bancar se înrăutăţeşte.
Ritmul de creştere al economiei chineze a încetinit în al treilea trimestru până la 9,1% în ritm anul, cel mai lent avans înregistrat după 2009 de a doua economie mondială, care în al doilea trimestru a înregistrat o creştere de 9,5%. FMI estimează că în acest an China va înregistra o creştere de 9,5%, comparativ cu o creştere de 1,5% în cazul SUA şi o contracţie de 0,5% pentru Japonia, celălalt mare gigant economic asiatic.
PIERDERI MASIVE Guvernul francez nu va adopta noi măsuri de austeritate după ce S&P a avertizat că ar putea retrograda Franţa cu două trepte de la AAA, afirmă ministrul Finanţelor, potrivit căruia analiza agenţiei nu a luat în calcul acordul franco-german privind modificarea Tratatului UE. Într-o intervenţie televizată la câteva minute după ce S&P a anunţat că ar putea retrograda în masă 15 ţări din Zona Euro, ministrul francez al Finanţelor, Francois Baroin, a indicat că decizia agenţiei ilustrează o problemă de încredere la nivel european, şi nu vizează situaţia Franţei în particular. Temerile privind deficitul bugetar ridicat şi expunerea băncilor franceze pe statele de la periferia Zonei Euro au apropiat criza datoriilor de stat de Franţa, în pofida măsurilor luate de guvern pentru consolidarea finanţelor publice. Franţa este din această vară o ţintă permanentă a zvonurilor privind retrogradarea ratingului. Coborârea calificativului Franţei cu o treaptă ar induce statului costuri suplimentare de trei miliarde euro pe an la serviciul datoriei de stat.
Într-o declaraţie comună transmisă după anunţul S&P, preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel au arătat că sunt hotărâţi să facă tot posibilul pentru a asigura stabilitatea Zonei Euro. Cei doi lideri au arătat că au luat la cunoştinţă decizia S&P, însă au subliniat că acordul convenit luni privind modificarea Tratatului UE va consolida stabilitatea Zonei Euro. Summit-ul UE de vineri este considerat unul decisiv. Directoarea generală a Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, a salutat luni acordul franco-german privind un nou tratat european, dar a apreciat totuşi că acesta nu va fi suficient în sine în faţa unei situaţii economice extrem de grave.
TRANŞĂ CĂTRE GRECIA Fondul Monetar Internaţional (FMI) a aprobat acordarea unei noi tranşe din împrumutul pentru Grecia, în valoare de 2,2 miliarde de euro, şi a condiţionat continuarea colaborării sale cu această ţară de un acord aproape unanim al creditorilor privaţi pentru reducerea datoriei. Instituţia de la Washington a precizat într-un comunicat că s-a votat în Consiliul de administraţie pentru deblocarea acestei sume, a şasea tranşă dintr-un împrumut de 30 de miliarde de euro acordat în mai 2010. Această tranşă ridică totalul fondurilor acordate de FMI Atenei la 20,3 miliarde de euro. Grecia aşteaptă în plus fonduri de la partenerii săi europeni, care au promis 80 de miliarde de euro în mai 2010. În total, opt miliarde de euro trebuie să-i fie acordaţi în curând.
IMPLICARE POLONEZĂ Premierul polonez Donald Tusk a declarat că ţara sa va sprijini toate eforturile necesare pentru a salva Zona Euro, din care Polonia totuşi nu face parte. Donald Tusk a subliniat totodată faptul că noile soluţii nu trebuie să excludă ţările din afara Zonei Euro care doresc să participe la acest proces. Polonia nu face parte din Zona Euro, dar estimează că în 2015 va fi gata să adere. Premierul polonez a lansat joia trecută un apel la schimbarea rapidă a Tratatului european, fără dezbateri lungi şi sterile, pronunţându-se pentru o întărire a rolului BCE şi al Comisiei Europene, care să fie înscris într-un tratat european modificat. Donald Tusk a mai reiterat dorinţa Poloniei, care deţine preşedinţia UE până la sfârşitul anului, de a vedea toate ţările membre participând la reuniunile privind Zona Euro, chiar şi fără drept de vot în cazul celor care nu sunt membre, pentru a salvgarda integritatea UE.