Agresaţi de vecinii petrecăreţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Agresaţi de vecinii petrecăreţi

Eveniment 05 Mai 2011 / 00:00 888 accesări

Doi fraţi constănţeni au ajuns ieri după-amiază pe mâna procurorilor după ce, luni noapte, au agresat două persoane. Potrivit oamenilor legii, în jurul orei 24.00, pe strada Slt. Ion Ghiculescu, din Constanţa, a izbucnit un scandal între vecini. Oamenii legii spun că au fost sesizaţi de soţii Vasile Dănilă, de 25 de ani, şi Elena Dănilă, de 49 de ani, despre faptul că au fost bătuţi de doi vecini de-ai lor, Tudorel şi Daniel Stroe. Potrivit anchetatorilor, Tudorel Stroe, de 31 de ani, şi Daniel Stroe, de 36 de ani, ar fi petrecut ziua de luni la pădure, iar apoi şi-au continuat petrecerea în faţa casei. La un moment dat, vecinii din zonă, deranjaţi de gălăgie, au anunţat poliţia care i-a amendat pe cei doi petrecăreţi. Fraţii Stroe i-au bănuit pe soţii Dănilă că ar fi anunţat poliţia şi, înarmaţi cu câte o bâtă, s-au îndreptat spre casa vecinilor. Soţii Dănilă s-au refugiat în locuinţă, dar agresorii au intrat peste ei în casă. Conform anchetatorilor, Tudorel Stroe l-a lovit în cap pe Vasile Dănilă, iar Daniel Stroe a lovit-o pe Elena Dănilă în antebraţul mâinii stângi. Victimele au sunat la 112, iar la adresa respectivă a ajuns un echipaj al ambulanţei care i-a transportat pe cei doi la spital, unde au rămas internaţi. Cazul a fost preluat de lucrătorii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. În cursul zilei de marţi, fraţii Stroe au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă 24 de ore, iar ieri după-amiază au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa cu propunere de arestare preventivă. Daniel Stroe este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de violare de domiciliu şi vătămare corporală, iar Tudorel Stroe, pentru violare de domiciliu şi tentativă de omor.



12