Agresori lăsaţi liberi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Agresori lăsaţi liberi

Eveniment 05 Iunie 2013 / 00:00 498 accesări

Un tânăr de 26 ani, din Constanţa, deferit justiţiei pentru furt calificat, a scăpat de închisoare. Ieri, magistraţii Curţii de Apel Constanţa au casat sentinţa iniţială prin care tânărul a fost condamnat la trei ani de detenţie şi au decis suspendarea sub supraveghere a acestei pedepse. Decizia este definitivă. Conform anchetatorilor, pe 20 mai, Ionuţ Căliman şi proprietarul imobilului jefuit, Virgil Bejan, au participat la o petrecere de botez, organizată în Eforie. Anchetatorii spun că, la un moment dat, Căliman a părăsit reuniunea şi s-a întors în Agigea, unde a intrat în casa lui Bejan şi a furat 1.500 de euro, zece parfumuri de diferite mărci, un telefon mobil şi un laptop. În timp ce hoţul cotrobăia prin casa lui Bejan, păgubitul a fost sunat de un vecin, care i-a spus să se întoarcă în Agigea, pentru că cineva i-a pătruns în locuinţă. Bejan le-a spus anchetatorilor că în clipa în care a ajuns acasă l-a zărit pe Căliman părăsind imobilul pe una dintre ferestrele casei, ţinând în mână o sacoşă. Nu a reuşit să-l ajungă din urmă, dar a mers la Poliţie şi a reclamat cele întâmplate. Suspectul a fost găsit de poliţişti la petrecerea de botez. La audieri, acesta s-a declarat nevinovat, spunând că s-a întors în Agigea pentru simplul motiv că dansase mult şi a vrut să-şi schimbe hainele. A doua zi, Căliman a fost arestat preventiv, însă pe 18 septembrie a fost eliberat provizoriu sub control judiciar.



12