SENTINŢA Tribunalul Constanţa i-a condamnat, ieri, pe Constantin Vinerică, de 27 ani, din satul constănţean Darabani, şi pe Vitalic Grigore, de 21 ani, din Mangalia, ambii fiind acuzaţi de tentativă de omor calificat şi lipsire de libertate. În timp ce Vinerică a primit 11 ani de închisoare, Grigore va sta la puşcărie 12 ani, întrucât a mai avut o condamnare de un an pentru furt calificat. Prin aceeaşi sentinţă, cei doi trebuie să îi plătească lui Mihai Vasile Grecu, tânărul pe care l-au bătut şi l-au abandonat într-o pădure de lângă Medgidia, daune materiale în valoare de 15.000 lei şi daune morale de 50.000 lei. Sentinţa nu este definitivă.
BĂTUT CU SĂLBĂTICIE Potrivit rechizitoriului, pe 8 aprilie 2011, în jurul orei 20.00, Vinerică şi Grigore l-au bătut cu sălbăticie pe Mihai Vasile Grecu, de 18 ani, din satul Darabani, apoi l-au dezbrăcat şi l-au abandonat într-o pădure de lângă Medgidia. Procurorii spun că, în ziua agresiunii, tânărul a fost ademenit de o consăteancă, Cătălina Răducanu, de 17 ani, la marginea localităţii Dărăbani, unde Vinerică, împreună cu Grigore, l-au lovit de mai multe ori cu un box metalic, cu pumnii şi picioarele în zona capului şi a toracelui, după care l-au legat de mâini şi de picioare şi l-au băgat în portbagajul maşinii lui Vinerică. Agresorii au plecat cu maşina în care se afla victima spre Mangalia, de unde l-au luat pe Vergil Floreanu, de 25 de ani, şi şi-au continuat drumul spre localitatea Borcea, din judeţul Călăraşi. În apropiere de Medgidia, într-o zonă pustie de lângă pădurea Cuza Vodă, indivizii l-au coborât pe Grecu din portbagaj, l-au mai lovit de câteva ori şi l-au îmbrâncit într-o râpă, unde l-au lăsat să moară.
ARESTAŢI Cazul a ajuns în atenţia poliţiştilor după ce Grecu a fost găsit, pe 10 aprilie 2011, de un cioban care a anunţat autorităţile. Transportat la spital, tânărul a fost internat cu diagnosticul de pneumotorax drept, pneumomediastin, contuzie pulmonară şi fractură de mandibulă. Vinerică a fost prins şi arestat pe 12 aprilie 2011, în vreme ce Grigore a fost arestat pe 24 mai 2011, după ce judecătorii emiseseră pe numele lui mandat de arestare în lipsă. Tânărul fusese dat în urmărire generală întrucât fugise în străinătate şi se sustrăgea urmăririi penale.