Doi bărbaţi din Medgidia deferiţi Justiţiei pentru că au atacat doi agenţi de poliţie au fost condamnaţi, săptămâna trecută, de Judecătoria Medgidia. Cosmin Stănică Drăghici, de 32 de ani, a primit trei ani şi jumătate de închisoare cu executare pentru distrugere şi ultraj, iar complicele său, Ionuţ Suraj Toi, de 23 de ani, a fost condamnat la şase luni cu suspendare condiţionată. Sentinţa nu este definitivă. Conform anchetatorilor, pe 10 septembrie, în jurul orei 06.00, poliţiştii din Medgidia au fost sunaţi prin 112, de un bărbat din localitate, care a reclamat că vecinii săi, Cosmin Stănică Drăghici şi Ionuţ Suraj Toi, aflaţi în stare de ebrietate, au intrat peste el în casă şi au distrus mai multe bunuri. În momentul în care oamenii legii au ajuns în zonă, scandalul se mutase în stradă. Poliţiştii spun că, în momentul în care au încercat să-i imobilizeze pe cei doi tineri, aceştia au devenit violenţi, oamenii legii fiind nevoiţi să folosească spray-urile lacrimogene pentru a-i potoli. În timp ce erau imobilizaţi şi duşi la sediul Poliţiei, indivizii i-au îmbrâncit şi i-au ameninţat cu bătaia pe doi agenţi de poliţie. După audieri, Drăghici a ajuns după gratii, iar Toi a fost cercetat în libertate. Prezenţi în faţa instanţei, cei doi au recunoscut acuzaţiile aduse şi au cerut să fie cercetaţi conform Legii Micii Reforme pentru a beneficia de reducerea cu o treime a pedepselor.