Bărbatul care a atacat-o pe fiica lui Adrian Enache cu un briceag are un comportament extrem de periculos, el manifestând o violenţă deosebită în cadrul unui conflict cu o persoană minoră, arată Judecătoria Sectorului 1 în motivarea decizie de arestare a lui Riad Ali Kanaan. "La aprecierea stării de pericol pentru ordinea publica, în ceea ce îl priveşte pe inculpat, judecătorul de drepturi şi libertăţi are în vedere tocmai modalitatea concretă de săvârşire a faptei, respectiv pe fondul unui conflict izbucnit spontan, în care a fost implicată o persoană de sex feminin minoră, inculpatul manifestând în gestionarea acestuia o reacţie violentă exagerată, tradusă prin folosirea briceagului pe care îl avea asupra sa, cu care a cauzat victimei mai multe plăgi înjunghiate la nivelul toracelui (sân drept) şi a mâinilor, reacţie ce ar fi putut genera consecinţe deosebit de grave", potrivit motivării instanţei. În faţa instanţei bărbatul a spus că avea acel briceag la el pentru că tocmai reparase o contor electric. "Judecătorul de drepturi şi libertăţi nu va reţine apărarea inculpatului, în sensul că acesta ar fi fost scos din minţi de atitudinea recalcitrantă a persoanei vătămate, care din senin, i-ar fi cerut explicaţii în legătură cu informaţiile pe care inculpatul le transmitea părinţilor minorei în legătură cu comportamentul acesteia, în sensul că obişnuia să vină la ore târzii acasă şi în companii nepotrivite", conform documentului citat. Totodată, în motivare se precizează că reacţia bărbatului a fost pe cât de imatură pe atât de iresponsabilă, "rănile rezultate putând fi de o gravitate mult mai mare, cu consecinţe dintre cele mai neaşteptate".
"Atitudinea de recunoaştere şi regret nu poate diminua, la acest moment, în mod semnificativ, impactul deosebit al faptei asupra conştiinţei opiniei publice generat de comportamentul inculpatului, acesta urmând a fi sancţionat conform dispoziţiilor legale incidente în această fază procesuală", spune judecătorul de la instanţa bucureşteană, în motivarea deciziei de arestare preventivă a lui Riad Ali Kanaan.
Fiica lui Adrian Enache a fost atacată cu un briceag de paznicul blocului în care locuieşte tatăl ei, după ce l-a chemat pe acesta să o ajute pentru că nu avea curent electric în locuinţă, agresorul, cetăţean libanez, fiind reţinut pentru loviri şi alte violenţe şi pentru abuz în serviciu. Surse judiciare au declarat că incidentul a avut loc sâmbătă, în jurul orei 06.00, la scurt timp după ce fiica artistului a intrat în blocul în care locuieşte tatăl ei, în zona Băneasa. Tânăra a intrat în apartament şi, întrucât nu a putut să aprindă luminile, a mers la paznicul imobilului, pentru a-i cere să verifice siguranţele de la panoul electric. În timp ce urcau scările, paznicul, în vârstă de 46 de ani, de origine libaneză, a scos un briceag şi a atacat-o pe fata cântăreţului Adrian Enache, producându-i răni în zona mâinilor. Fata a fos dusă la Spitalul de Urgenţă Floreasca pentru îngrijiri medicale, au spus sursele citate. Agresorul a fost dus la audieri, la Secţia 2 Poliţie, unde le-a declarat anchetatorilor că fiica lui Adrian Enache i-a adus injurii şi că el nu a putut suporta acest lucru, mai ales că în această perioadă este Ramadanul, o sărbătoarea foarte importantă în religia sa. Bărbatul a fost reţinut, iar mai apoi Judecătoria Sectorului 1 a dispus arestarea lui preventivă, acesta fiind cercetat pentru loviri şi alte violenţe, dar şi pentru abuz în serviciu, întrucât fapta s-a petrecut în timpul programului său de lucru. Cântăreţul Adrian Enache a depus plângere la poliţie pe numele agresorului, fiica acestuia nefăcând nicio declaraţie, nici la poliţie, nici în instanţă.