Constantin Dărac, de 42 de ani, din Adamclisi, judecat pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, braconaj la fondul cinegetic şi transport vânat braconat, a fost condamnat, ieri, la un an de închisoare cu executare de Judecătoria Medgidia. Sentinţa nu este definitivă. Bărbatul a stat trei luni în spatele gratiilor, fiind eliberat în august, când magistraţii i-au înlocuit măsura arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea. Potrivit actului de inculpare, pe 8 mai, Constantin Dărac, aflat la o întâlnire electorală, l-a agresat pe un cameraman TV Neptun care filma în localitatea constănţeană Zorile. Individul s-a năpustit asupra operatorului, pe care l-a trântit la pământ, lovindu-l apoi cu pumnii şi picioarele. Procurorii spun că bătăuşul a luat camera de luat vederi a victimei şi a început să o izbească cu o piatră, pentru a fura caseta. Furios din cale-afară, Constantin Dărac a bruscat şi două femei care au încercat să sară în ajutorul lui Marius Panţu, cameramanul TV Neptun, una dintre ele fiind transportată ulterior la Spitalul Municipal Medgidia, pentru îngrijiri medicale. În timpul anchetei, Dărac a recunoscut acuzaţiile aduse. De asemenea, Constantin Dărac este acuzat că, în decembrie 2009, a fost prins în timp ce vindea carne de cerb şi de iepure direct din portbagajul maşinii sale. Ulterior, în luna februarie a acestui an, Dărac a fost prins în flagrant, în oraşul Constanţa, într-un autoturism marca Suzuki, în timp ce încerca să vândă carne de porc mistreţ. Conform anchetatorilor, Dărac a declarat că a găsit cei trei porci mistreţi pe câmp. A doua zi, poliţiştii au găsit abandonată pe câmp, în zona numită Valea Teilor, maşina la bordul căreia Dărac se deplasa la braconat, un Cherokee neînmatriculat. Procurorii spun că maşina avea montat un far direct la baterie, folosit pentru identificarea vânatului pe timp de noapte. Jeep-ul era pregătit pentru off road, cu blindaje faţă/spate, suspensii supraîntărite, motor extrem de puternic.