Agricultorii constănțeni se pot lăuda cu o recoltă bogată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Producție mai mare decât anul trecut

Agricultorii constănțeni se pot lăuda cu o recoltă bogată

Social 06 August 2014 / 00:00 507 accesări

Anul 2014 se anunță a fi unul foarte bun pentru agricultura constănțeană, deși vremea capricioasă ne-a dat de furcă până acum. De altfel, specialiștii din agricultură confirmă acest lucru. Potrivit directorului executiv al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (DADR) Constanța, Boris Parpală, campania de recoltare a cerealelor s-a finalizat, producțiile obținute de agricultorii constănțeni fiind net superioare celor înregistrate anul trecut. ”Culturile de orz, orzoaică, rapiță și mazăre au fost recoltate sută la sută. În schimb, la grâu, din cauza precipitațiilor abundente cu două săptămâni în urmă, s-a întârziat recoltatul puțin, însă în prezent s-a terminat și acesta”, a explicat Parpală. Din datele furnizate de DADR Constanța, producţia medie înregistrată în judeţ la grâu pe cele 176.197 de hectare recoltate este de 3.185 kg la hectar, în creștere față de anul trecut, când s-a obținut o producție de 2.210 kg la hectar. La orzul de toamnă, pe cele 28.625 hectare cultivate și recoltate s-a obținut o producție medie de 3.315 kg la hectar, cu 211 kg mai mult la hectar față de anul trecut. Și orzoaica de toamnă a fost recoltată pe cele 27.753 hectare cultivate, producția medie obținută fiind de 3.405 kg la hectar, față de 3.175 kg la hectar anul trecut. La rapiță, pe cele 34.525 hectare cultivate s-a obținut o producție medie de 1.610 kg la hectar (1.502 kg la hectar - producția în 2013), în timp ce, la mazăre, producția medie obținută pe cele 8.200 hectare cultivate a fost de 2.100 kg la hectar (1.518 kg la hectar - producția în 2013). În ceea ce privește prețurile cerealelor, deși producțiile înregistrate sunt peste prognozele fermierilor, acestea sunt sub așteptări. Fermierii spun că prețurile cerealelor sunt la nivelul celor de anul trecut, adică un kg de grâu se vinde cu 0,70 de bani, unul de orz cu 0,65 bani, în timp ce rapița se vinde cu 1,35 lei pe kg. Alte acţiuni care se derulează în acest timp sunt eliberarea terenului de păioase şi executarea arăturilor de vară. „Se impune a se efectua urgent aceste lucrări, pentru că, în urma precipitaţiilor abundente, gradul de îmburuienare este ridicat, iar aratul mai târziu nu poate fi decât de proastă calitate“, a spus directorul DADR.

Taguri articol


12