Fermierii români care au beneficiat de programe SAPARD şi de bani alocaţi prin acest fond, dar care au acumulat datorii şi nu au returnat sumele datorate cu penalităţile aferente, vor avea restricţii la finanţarea din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Această decizie se va aplica doar în cazul agricultorilor, întrucît restricţia de finanţare pentru potenţialii beneficiari înregistraţi ca debitori în lista Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a fost eliminată. Modificările au fost operate printr-o hotărîre aprobată deja de Executiv, care spune că Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) a fost desemnată ca unic organism care va implementa şi va efectua plăţile pentru măsurile de sprijin în zone defavorizate, inclusiv zone montane, şi pentru agromediu. Legislaţia în vigoare impune restricţii de finanţare pentru o perioadă de un an de la achitarea debitelor. O altă modificare vizează eliberarea de către Ordinul Arhitecţilor din România a avizului privind respectarea criteriului de încadrare în specificul arhitectural local, aviz necesar proiectelor specifice măsurilor de încurajare a activităţilor turistice şi dezvoltare a satelor. „Actul normativ a fost necesar pentru a veni în sprijinul beneficiarilor, precum şi pentru operativitate şi o mai bună absorbţie a fondurilor comunitare pînă la adoptarea deciziei finale de aprobare a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală de către Comisia Europeană (CE)”, precizează autorităţile. Programul a fost avizat la 20 februarie 2008, în cadrul celei de-a 22-a reuniuni a Comitetului de Dezvoltare Rurală a CE, şi urmează să obţină decizia finală de aprobare din partea Comisiei.