Agricultura ecologică s-a dezvoltat mult în ultimii ani, motiv pentru care foarte multe produse din acest sector au fost exportate. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, spune că ar trebui să ne creăm un brand de ţară prin promovarea produselor bio, în egală măsură putând şi să certificăm calitatea celorlalte produse româneşti. El a precizat că agricultura ecologică va beneficia de peste 200 de milioane de euro din fonduri europene în viitorul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 - 2020, iar Guvernul se gândeşte să ia măsuri fiscale pentru stimularea sectorului. La rândul lui, premierul Victor Ponta a anunţat, la începutul şedinţei de Guvern de miercuri, că pentru anul 2014 ia în calcul reducerea TVA şi la alte categorii de produse, cum ar fi cele bio. De altfel, Asociaţia Bio-România a solicitat recent autorităţilor române eliminarea TVA pentru alimentele de bază certificate bio, respectiv pentru carne, lapte, ouă, pâine, legume şi fructe, argumentând că bugetul statului nu va avea de suferit deoarece în sistemul agriculturii ecologice nu se poate face evaziune fiscală, iar produsele pot avea preţuri aproape similare cu cele provenite din agricultura convenţională, printr-o procesare şi o distribuire corectă în magazinele din România.