Agricultura îşi trage pile la Dumnezeu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Agricultura îşi trage pile la Dumnezeu

Eveniment 14 Mai 2013 / 00:00 471 accesări

Fonduri europene, programe naţionale, subvenţii, oblăduire de la comisarul european Cioloş, promisiuni de la Fisc că samsarii vor fi stârpiţi. Nimic n-a prea funcţionat în agricultura românească, problema fiind tot timpul aceeaşi - vremea. Ba a fost iarnă grea şi gerul a omorât grânele din faşă, ba a fost secetă ucigaşă, ba am avut o toamnă călduroasă şi n-au murit la timp insectele dăunătoare. Tocmai de aceea, Ministerul Agriculturii a decis că e timpul să crească în ochii lui Dumnezeu şi a semnat un protocol de colaborare cu... Biserica Ortodoxă Română. Astfel, pe lângă rugăciuni pentru ploaie, preoţii de la sate vor începe să promoveze agricultura şi măsurile de sprijin ale Guvernului, precum „Instalarea tinerilor fermieri” şi „Crearea fermelor familiale”. „Preoţii reprezintă vectorul principal în mediul rural şi au o credibilitate foarte mare. Ei vor promova măsurile de susţinere a agriculturii în afara slujbelor religioase”, au spus, pe un ton cât se poate de serios, oficialii Ministerului Agriculturii. Dacă parteneriatul nu dă rezultate, ministerul de resort ar putea să ia în calcul o înţelegere cu paparudele. Dar, dacă parteneriatul merge, atunci n-ar fi exclus să vedem o implicare şi mai mare a feţelor bisericeşti: exorcizări de samsarii, vânători de evazionişti şi, de ce nu, răstigniri ale hoţilor de fier vechi, care devalizează sistemul naţional de irigaţii. Doamne ajută!



12