Deficitul comercial al României cu produse agroalimentare a scăzut în mod substanţial pentru al treilea an consecutiv, până la 376 de milioane de euro, deşi în continuare suntem deficitari pe carnea de porc, zahăr şi produse din soia pentru sectorul zootehnic. „Reducerea deficitului a fost de 50% în 2011, faţă de 2010, pentru că am avut un an agricol bun în sectorul vegetal, iar exporturile de produse au atins aproape patru miliarde de euro îndeosebi din domeniul cerealelor şi plantelor tehnice”, a declarat Ministrul Agriculturii, Stelian Fuia. Chiar şi în aceste condiţii, preţurile au continuat să crească, iar producătorii din sectorul vegetal, dar şi furnizorii de carne au anunţat noi scumpiri. În altă ordine de idei, România duce lipsă de organizare şi de integrare a producţiei agricole, fapt recunoscut şi de ministrul Fuia, însă soluţiile întârzie să apară.