Populaţia planetei este în continuă creştere şi, evident, cererea de mâncare este tot mai mare cu fiecare zi. Cercetătorii americani susţin că au găsit o soluţie pentru a rezolva această problemă: agricultura pe verticală. Profesorul Dickson Despommier din cadrul Universităţii Columbia a scris o carte intitulată „The Vertical Farm: Feeding the World in the 21st Century / Agricultura pe verticală” în care explică faptul că mai multe sere suprapuse şi aşezate în mediul urban vor putea oferi o sursă viabilă de hrană, pe măsură ce tot mai mulţi oameni migrează la oraş.
În 20 de ani, 80% din populaţia lumii va trăi în mediul urban. Agricultura pe verticală foloseşte multe dintre tehnicile care se regăsesc în serele moderne, însă le aşează una peste cealaltă, pentru o mai eficientă organizare a spaţiului. Un acru în interior este echivalentul a 4-6 acri pe un teren obişnuit, în funcţie de ceea ce este cultivat. Unele dintre tehnologiile folosite în acest sens sunt cele aeroponice şi hidroponice. Acestea nu utilizează solul, ci aerul sau apa plină cu minerale. Un alt avantaj al agriculturii verticale este reprezentat de faptul că recoltele nu vor fi niciodată afectate de inundaţii. Este un lucru din ce în ce mai important, din cauza schimbărilor climatice care afectează terenurile agricole. Până acum câteva luni, agricultura pe verticală a fost doar o idee. Însă, de curând, un grup olandez a construit o fermă verticală în oraşul Hertogenbosch, iar un grup de investitori lucrează la un alt astfel de proiect în Milwakee, SUA.