DEZAVANTAJAŢI Micii fermieri nu dispun deloc de spaţii de depozitare, astfel de locuri având doar marii fermieri. Chiar şi aşa, numărul celor care deţin silozuri este destul de mic. Dar ce înseamnă a deţine un siloz? A avea un depozit de cereale eficient pentru a stoca recolta reprezintă un mare avantaj. Concret, fermierii care păstrează cel puţin o parte din recolta de grâu, de exemplu, au de câştigat 10 - 15 euro per tonă în doar două luni. Iar dacă aceasta este păstrată mai mult de trei luni, agricultorii pot avea în buzunare peste 30 de euro pe tona de grâu. Din păcate, ca urmare a variaţiilor de preţ, fără depozite, de cele mai multe ori fermierii sunt nevoiţi să-şi vândă marfa samsarilor la preţuri de nimic, direct de pe tarla. În scopul de a elimina aceste practici şi de a-i sprijini şi pe micii fermieri, Guvernul a aprobat, recent, legea certificatelor de depozit. Actul normativ are rolul de a asigura accesul fermierilor la finanţări acordate de bănci, în contul recoltei depozitate. Potrivit ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, actul normativ îmbunătăţeşte legislaţia în domeniu, respectând licenţierea depozitelor, în special de cereale, dar şi regimul certificatelor de depozit. „Pe baza certificatului garantat de Fondul de Garantare, fermierii pot merge la bancă pentru a obţine un credit până când preţul este convenabil, astfel încât producţia respectivă să fie valorificată”, a spus Constantin.
220 DE SILOZURI Potrivit directorului executiv al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Constanţa, Boris Parpală, această lege va aduce câştiguri fermierilor, iar produsele agricole vor fi mult mai bune din punct de vedere calitativ. „Este o măsură foarte bună, mai ales că majoritatea agricultorilor sunt la limita de subzistenţă. Micii fermieri au mare nevoie de sprijin”, a spus Parpală. De aceeaşi părere sunt şi micii producători. „Mă bucur că există iniţiative legislative şi pentru noi, cei care muncesc doar câteva hectare de teren agricol. În fiecare vară, după ce îmi adun recolta, sunt nevoit să bat din poartă în poartă pentru a o vinde, întrucât nu am spaţii de depozitare”, a declarat producătorul agricol Gheorghe Antoce. Pe de altă parte, vicepreşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România, Gheorghe Lămureanu, este puţin sceptic în privinţa actului normativ, precizând că o astfel de măsură a mai existat, ce-i drept, doar pentru marii fermieri, însă rezultatele nu au fost remarcabile. „Poate de data aceasta va fi un succes, mai ales că, în ultima perioadă, băncile au devenit mai prietenoase cu fermierii”, a spus Lămureanu. Potrivit reprezentanţilor DADR Constanţa, în judeţul nostru sunt autorizate, conform OUG 222/2006 privind autorizarea spaţiilor de depozitare pentru produse agricole, 220 de silozuri de cereale, dintre care doar unul a primit acceptul instituţiei în acest an.