Agricultura, salvată cu TVA de 5% la alimente şi neimpozitarea profitului reinvestit?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Agricultura, salvată cu TVA de 5% la alimente şi neimpozitarea profitului reinvestit?

Social 17 Ianuarie 2009 / 00:00 468 accesări

Pe parcursul discuţiilor cu sindicatele şi patronatele, Executivul a analizat toate măsurile anticriză din Agricultură. Propunerile avansate vizează atît reducerea TVA la 5% în industria alimentară şi diminuarea accizei la motorină, cît şi neimpozitarea profitului reinvestit în agricultură sau prelungirea perioadei de acordare a subvenţiilor din zootehnie. De asemenea, lista măsurilor analizate cuprinde şi promovarea Codului de bune practici dintre retaileri şi furnizori ca act normativ, începerea negocierilor cu UE pentru păstrarea subvenţiilor din sectorul zootehnic şi după anul 2010, constituirea unui fond de garantare de patru milioane de euro pentru certificatele de depozit. Executivul discută cu patronatele şi sindicatele şi despre scurtarea perioadei în care fondurile comunitare sînt acordate beneficiarilor, precum şi alocarea în avans a unor astfel de sume şi simplificarea procedurilor de accesare a fondurilor, subvenţionarea activităţii de pază a pădurilor retrocedate şi modificarea metodologiei de administrare a pădurilor cu o suprafaţă de pînă la 30 de hectare.

Taguri articol


12