Organizaţia sindicală Agrostar vrea ca micii producători agricoli să fie exceptaţi de la obligaţia de a se înregistra la Registrul Comerţului, astfel încât să-şi poată vinde produsele în pieţe şi târguri şi după 25 aprilie. „Efectul imediat al aplicării ordonanţei privind micii producători agricoli este acela că producătorul agricol mic nu va mai putea să îşi desfacă producţia în pieţe şi târguri dacă nu este înregistrat la Registrul Comerţului ca persoană fizică autorizată, întreprindere individuală sau familială, determinându-l astfel să îşi vândă producţia intermediarilor şi facilitând astfel profitul uşor al acestora şi sărăcirea ţăranului”, a declarat preşedintele Agrostar, Ştefan Niculae. Conducerea Agrostar menţionează că nu se mai alocă niciun fel de sprijin de la bugetul de stat pentru producătorii agricoli, iar subvenţiile sunt plătite cu mari întârzieri. „Practic, se doreşte impozitarea agriculturii de subzistenţă, statul arătându-şi astfel impotenţa de a elabora acte normative care să ajute real producătorul agricol să creeze facilităţi pentru desfacerea producţiei agricole”, susţine Ştefan Niculae.