Preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, a fost ţinta unui atentat cu raze X, în timpul unei vizite în Italia, la începutul lunii iunie, a anunţat, ieri, agenţia de presă oficială IRNA, citîndu-l pe ambasadorul Iranului la Roma, Abolfazl Zohrehvand. Intenţia era, potrivit ambasadorului, ca Ahmadinejad să fie supus unei iradieri masive în timpul vizitei din Italia, cu prilejul summit-ului FAO.
Ahmadinejad spusese la jumătatea lunii iunie că a fost ţinta unui atentat dejucat în martie, în timpul unei vizite în Irak. Unul dintre consilierii săi afirmase apoi că preşedintele a fost şi ţinta unui complot la Roma. “Cu o zi înainte de sosirea lui Ahmadinejad, am verificat reşedinţa unde urma să fie găzduit şi am descoperit că detectorul de securitate cu raze X instalat acolo emitea o cantitate prea mare de radiaţii”, a spus ambasadorul. Potrivit lui, nivelul de radiaţii era de 800, în loc de 300, cum ar fi fost normal. Agenţia IRNA nu a precizat despre ce unitate de măsură vorbea ambasadorul. Aparatele de detectare a razelor X sau gama, folosite în mod curent în aeroporturi pentru a examina bagajele, sînt considerate inofensive pentru oamenii în apropierea cărora se află. “Am suspectat întîi că maşinăria este stricată, dar după ce am înlocuit-o, a devenit clar că nivelul de radiaţii era controlat din altă parte”, a povestit ambasadorul. “Cînd preşedintele a intrat, radiaţiile au crescut şi au atins nivelul de 1.000, aşa că intensitatea s-a simţit în tot imobilul”, a adăugat el, fără a explica măsurile luate după aceea.
Mai multe ziare moderate au pus recent la îndoială declaraţiile preşedintelui cu privire la un complot care l-a vizat în Irak. Cotidianul “Kargozaran”, apropiat fostului preşedinte Akbar Hashemi Rafsandjani, a cerut organelor competente să examineze afirmaţiile lui Ahmadinejad şi, dacă nu sînt confirmate, să atragă atenţia asupra “consecinţelor nefaste pentru interesele pe termen lung ale ţării în utilizarea unor mijloace de propagandă de acest gen”.