„Ai carte, ai parte!”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Ai carte, ai parte!”

Justiție 17 Mai 2014 / 00:00 702 accesări

Militarii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Constanţa au mers, joi, în comuna Mircea Vodă, pentru a dona cărţi bibliotecii grădiniţei şi şcolii gimnaziale din localitate. Acţiunea a avut loc în cadrul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului. „Cadrele militare din IJJ Constanţa au răspuns invitaţiei Asociaţiei „Civicum Voluntaris” şi partenerilor acesteia de a participa la activitatea numită „Ai carte, ai parte!”. Le-am dus şcolarilor şi preşcolarilor din Mircea Vodă, cu vârste cuprinse între 3 şi 15 ani, cărţi donate de jandarmii constănţeni din bibliotecile proprii”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Constanţa, plt. maj. Aurelia Şovăilă. Jandarmii au fost întâmpinaţi cu bucurie de elevii şi de cadrele didactice, care le-au mulţumit pentru darurile făcute prin prezentarea unui mic spectacol.

Taguri articol


12