AIPS a decis: Usain Bolt, Serena Williams și FC Barcelona sunt laureații acestui an

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Asociația Internațională a Presei Sportive a desemnat cei mai buni sportivi din 2015

AIPS a decis: Usain Bolt, Serena Williams și FC Barcelona sunt laureații acestui an

Sport 30 Decembrie 2015 / 13:54 623 accesări

Atletul jamaican Usain Bolt, jucătoarea americană de tenis Serena Williams și clubul de fotbal FC Barcelona au fost declarați cei mai buni sportivi și respectiv cea mai bună echipă din 2015, conform anchetei realizate de Asociația Internațională a Presei Sportive (AIPS). Jurnaliști din 91 de țări au participat la sondajul care a decis laureații sportului din 2015.

Premiul pentru cel mai bun sportiv i-a revenit lui Usain Bolt, campion mondial la 100 m, 200 m și 4x100 m, cu 804 voturi (27,74% din total), care i-a devansat pe tenismanul sârb Novak Djokovic (774) și fotbalistul argentinian Lionel Messi (380).

Serena Williams, învingătoare la Australian Open, Roland Garros și Wimbledon, a câștigat pentru al patrulea an consecutiv premiul pentru cea mai bună sportivă, cu 664 voturi (24,19%). Serena a fost urmată în clasament de atleta etiopiană Genzebe Dibaba (362) și de atleta olandeză Dafne Shippers (283).

Cea mai bună echipă a fost desemnată FC Barcelona, campioana Spaniei și a Europei, recentă câștigătoare a Campionatului Mondial de fotbal al cluburilor, cu 848 voturi (30,2%), înaintea echipei de rugby a Noii Zeelande, campioana mondială (506), și a campioanei NBA, echipa de baschet Golden State Warriors (298).

AIPS a mai desemnat și compoetiția care a oferit mass-media cele mai bune facilități, aceasta fiind Campionatele Mondiale de atletism de la Beijing, cu 366 de voturi (18,24%). A fost cel mai strâns sondaj, pentru că au urmat în clasament Campionatul Mondial de fotbal feminin din Canada, cu 305 voturi (15,2%), și Jocurile Europene de la Baku, cu 298 (14,85%).

Reamintim că Usain Bolt și Serena Williams au fost aleși de cotidianul francez L'Equipe și „campionii campionilor” în 2015, într-un clasament stabilit pe baza unui vot secret al ziariștilor de la publicația franceză.

Citește și:

Usain Bolt şi Serena Williams, aleşi „campionii campionilor” de „L'Equipe“

Taguri articol


12