În încercarea de a ajunge la nivelul scumpirilor recent anunţate, ajutoarele de încălzire acordate persoanelor cu venituri reduse vor fi majorate cu 12,5%, adică de la 230 lei la 262 lei. Majorarea ajutoarelor de încălzire a fost decisă printr-un memorandum redactat de Ministerul Finanţelor şi Ministerul Muncii şi aprobat, ieri, de Guvern. „Principala formă de protecţie socială nu este cea a subvenţiilor sau a ajutoarelor, ci cît mai multe slujbe bine plătite, care la rîndul lor, prin contribuţiile sociale vărsate, să asigure şi o pensie decentă”, a declarat premierul Tăriceanu, prezentînd evoluţia salariilor în intervalul aprilie 2007-aprilie 2008: cîştigul salarial mediu brut a crescut cu 24,9%, cu majorări mai mari în învăţămînt (42,4%), cercetare-dezvoltare şi IT (36%), sănătate şi asistenţa socială (31,6%). El a mai susţinut că majorările de tarife aplicate pe plan intern la energie electrică şi produse agroalimentare, în perioada februarie-iunie 2008, au fost sub nivelul creşterilor aplicate la nivel internaţional. „Guvernul nu are pîrghii pentru a controla preţurile. Mulţi dintre liderii politici prezenţi la consultări s-au grăbit să arate cu degetul spre Guvern, dar Executivul poate doar să aplice măsuri de atenuare a şocului creşterii preţurilor, mai ales pentru persoanele defavorizate”, a adăugat premierul.