Constănţenii nu se dezic şi dau dovadă de solidaritate faţă de sinistraţii din nordul ţării. În numai trei zile de la instalarea, în municipiul Constanţa, a celor trei corturi unde se colectează ajutoare pentru sinistraţi, sute de constănţeni au donat produse alimentare, medicamente, pături, covoare, îmbrăcăminte, încălţăminte şi mobilă. Datorită generozităţii constănţenilor, astăzi se încarcă primele trei tiruri cu ajutoare, care vor lua drumul către judeţele din nord, unde inundaţiile au lăsat fără case mii de români. Cristian Moldovanu, purtătorul de cuvînt al Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), instituţie care coordonează activităţile de strîngere de ajutoare din judeţ, a declarat că odată cu ajutoarele materiale s-au strîns şi importante sume de bani care, de asemenea, urmează să fie trimise sinistraţilor. CJC a mai amenajat puncte de colectare de ajutoare în localităţile Mangalia şi Cernavodă, de unde, de asemenea, vor pleca alte tiruri cu bunuri pentru sinistraţi.