Ajutoare de stat pentru firme

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ajutoare de stat pentru firme

Economie 05 Decembrie 2009 / 00:00 466 accesări

Comisia Europeană a autorizat, vineri, în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, un program de ajutor propus de România pentru susţinerea companiilor afectate de criză cu până la 500.000 de euro. Programul, valabil până la 31 decembrie 2010, are rolul să ofere sprijin firmelor care se confruntă cu dificultăţi financiare ca urmare a înăspririi condiţiilor de creditare din cauza crizei economice, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene. Schema îndeplineşte condiţiile din Cadrul temporar pentru măsurile de ajutor de stat cu rol de susţinere a accesului la finanţare în perioada crizei financiare şi economice, adoptat de Comisie, întrucât este limitată în timp, respectă pragurile relevante şi este destinată numai companiilor care nu se aflau în dificultate la 1 iulie 2008. Ajutorul maxim care poate fi acordat unei companii este de 500.000 de euro. „Programul de ajutor de stat va contribui la înlăturarea dificultăţilor cu care se confruntă companiile din România, fără o distorsionare semnificativă a pieţei”, a declarat comisarul pentru Concurenţă, Neelie Kroes. Ajutorul de stat poate fi acordat sub formă de sume nerambursabile, împrumuturi în condiţii preferenţiale, subvenţii de dobândă, garanţii sau eşalonarea creanţelor deţinute de stat fără perceperea de dobânzi.



12