Primăria Mangalia a început, de ieri, distribuirea ajutoarelor venite din partea Uniunii Europene, program desfăşurat prin Consiliul Judeţean Constanţa şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură. Ajutorul, constând în alimente, se distribuie persoanelor care au venitul minim garantat, pensionarilor cu pensii mai mici de 400 de lei, şomerilor şi persoanelor cu handicap gradul I şi II. Pachetele constau în 14 kg de făină, 7 kg de mălai, 9 pungi de paste şi 10 pachete de biscuiţi de persoană, urmând a fi distribuite, în perioada următoare, laptele praf şi zahărul. Primarul Mangaliei, Claudiu Tusac, a spus că 2.500 de persoane vor beneficia de aceste ajutoare, însă numărul celor care au nevoie de ele este mult mai mare. “Sunt oameni amărâţi, care au nevoie de ajutor. Este alarmant că rândul celor care cer ajutor social se îngroaşă. Aceşti oameni în vârstă, dar şi cei tineri au ajuns să cunoască sentimentul de umilinţă într-o ţară bogată, dar cu mulţi oameni săraci”, a declarat Tusac. El a adăugat că Primăria Mangalia va încerca, printr-o serie de proiecte sociale, să suplimenteze ajutoarele pentru cei săraci. Tusac a afirmat că unul dintre proiectele sale pentru ajutorarea nevoiaşilor din Mangalia este „Preţuri corecte în pieţe”, care cuprinde încheierea de convenţii cu societăţile comerciale pentru reducerea unor preţuri la alimente de bază. „Cred că toţi oamenii au nevoie de preţuri corecte, nu doar cei săraci”, a afirmat Tusac.