Ajutoarele alimentare de la UE ajung la beneficiari din 11 iulie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
După luni de întârziere

Ajutoarele alimentare de la UE ajung la beneficiari din 11 iulie

Administrație 10 Iulie 2016 / 17:08 1467 accesări

Pensionarii constănțeni vor primi ajutoarele europene între 11 și 22 iulie

Pensionarii constănțeni vor primi ajutoarele europene între 11 și 22 iulie

Fiecare beneficiar va primi două pachete al căror conținut este identic

Fiecare beneficiar va primi două pachete al căror conținut este identic

Constănțenii care așteptau să primească ajutoarele europene pot răsufla ușurați. După șase luni de așteptare, de luni, 11 iulie, începe distribuția pachetelor pentru pensionari, urmând ca din 25 iulie să fie distribuite pachetele pentru persoanele cu dizabilități. Primăria Constanța a stabilit deja trei centre din care vor putea fi ridicate ajutoarele europene și un program de distribuție.

După multe luni de așteptare, o parte dintre locuitorii municipiului Constanța care beneficiază de ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană vor primi pachetele începând de luni, 11 iulie. Primii care vor intra în posesia ajutoarelor sunt pensionarii, care au posibilitatea să își ridice pachetele între 11 și 22 iulie, din două centre de distribuție special amenajate.

CENTRE DE DISTRIBUȚIE

Persoanele al căror nume de familie începe cu una dintre literele cuprinse în intervalul A - L din alfabet pot ridica pachetele de la Clubul pentru pensionari din strada Duiliu Zamfirescu nr. 4. Totodată, persoanele al căror nume de familie începe cu una dintre literele cuprinse în intervalul M - Z din alfabet trebuie să meargă să își ridice pachetele de la Clubul pentru pensionari de pe strada Cișmelei nr. 16 (zona Tic-Tac). Din 25 iulie începe distribuția ajutoarelor către persoanele cu dizabilități, care își vor putea lua pachetele de la Clubul pentru persoane cu handicap din apropierea Pieței Agroalimentare Tomis III. Pachetele pot fi ridicate din cele trei centre menționate în fiecare zi lucrătoare (de luni până vineri), între orele 6.00 și 12.00. Celelalte categorii de beneficiari, adică persoanele cu venit minim garantat, cei care primesc alocație de susținere a familiei, șomerii, veteranii și văduvele de război, cei persecutați politic și foștii prizonieri politici, vor fi anunțate în următoarea perioadă cu privire la datele la care vor putea intra în posesia pachetelor.

PROGRAM BLOCAT DE LICITAȚII CONTESTATE

Aceste pachete europene, aferente anului 2015, trebuiau să fie date încă de la începutul lui 2016. Însă, din cauza procedurilor de achiziție care s-au desfășurat greoi, distribuția începe cu o întârziere de șase luni. La începutul lui februarie, subprefectul Mustafa Levent Accoium ne declara că nu fuseseră finalizate licitațiile pentru desemnarea furnizorilor de alimente, așa că nu fusese stabilit nici măcar un calendar privind alocarea pachetelor europene. Două luni mai târziu, același subprefect spunea că procedurile de achiziție fuseseră contestate, lucru ce a dus la blocarea programului prin care se acordă alimente de la UE. Din fericire, plângerile au fost soluționate, așa că alimentele vor fi distribuite, ce-i drept, cu o întârziere de șase luni.

CE CONȚIN PACHETELE

Beneficiarii care vor merge să își ridice ajutoarele vor primi câte două cutii al căror conținut este identic. În fiecare cutie, oamenii vor găsi câte un kilogram de făină, două kilograme de mălai, 400 de grame de paste făinoase, doi litri de ulei, un kilogram de zahăr, 300 de grame de carne de vită, 200 de grame de pateu de ficat de porc, 400 de grame de pastă de tomate, un kilogram de orez și 500 de grame de fasole boabe. Pentru lămuriri suplimentare, constănțenii pot suna zilnic, între orele 8.00 și 16.00, la numărul de telefon 0341/448.530.

Citește și:

De ce întârzie ajutoarele alimentare de la UE?

Contestațiile la licitații întârzie distribuția alimentelor de la UE



12