Primele trei tiruri cu ajutoare umanitare vor pleca, astăzi, către sinistraţii din Moldova. Purtătorul de cuvînt al Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Cristian Moldovanu, a declarat că două tiruri vor pleca spre localitatea Sănceşti, din judeţul Bacău, iar cel de-al treilea tir cu ajutoare va fi trimis pentru sinistraţii din judeţul Suceava. Cristian Moldovanu a precizat că ajutoarele constau în alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte, medicamente şi mobilă. Purtătorul de cuvînt al CJC a adăugat că ajutoarele au fost strînse în numai cîteva zile, din localităţile Mangalia, Cernavodă şi Constanţa, la corturile amenajate drept puncte de colectare. De asemenea, Cristian Moldovanu a spus că CJC a montat casete pentru colectare de fonduri destinate sinistraţilor din Moldova şi Maramureş în: hypermarketurile Real, Kauflaund, Carrefour, la Aeroportul Mihail Kogălniceanu, la cele trei corturi amenajate în Constanţa, dar şi la CJC.