În ciuda scepticismului general care a cuprins lumea, minunile există şi au loc aproape în fiecare zi. Numai că am ales să nu le vedem, pentru că nu sunt la fel de grandioase precum despărţirea unei mări sau învierea unei persoane decedate. Minunile din ziua de azi sunt fapte mărunte, făcute de oameni cu suflet mare, care aleg să-şi ajute semenii aflaţi în dificultate. Sunt ajutorul dat cuiva care are nevoie de noi pentru a putea supravieţui. Ajutor precum cel acordat de o româncă din Italia constănţencei Floarea Balint, în vârstă de 62 de ani, în urma campaniei „Am grijă de tine”, iniţiată de primarul Constanţei, Radu Mazăre. Floarea Balint sau tanti Flori, cum îi zic vecinii, locuieşte în Cartierul Social „Henri Coandă” din Constanţa. „Înainte de a mă muta aici, am stat într-o cămăruţă, într-o casă naţionalizată din Piaţa Ovidiu. După ce proprietarul a revendicat imobilul, am decis să fac cerere pentru a mă muta în blocurile din „Henri Coandă”, pentru că nu am bani să mă pot muta în altă parte cu chirie”, povesteşte femeia. În prezent, singurul venit al femeii îl reprezintă ajutorul de handicap, în valoare de 230 de lei, deşi femeia a muncit aproape 15 ani. „Ca să pot beneficia de pensie, mi s-a spus că am nevoie de 12 ani munciţi. Eu am muncit ultimii cinci ani pe un şantier din Bucureşti şi nu am reuşit să aduc acte doveditoare, pentru că la Revoluţie arhiva lor a fost incendiată. Aşa că, în acte, nu am decât zece ani şi opt luni de muncă. Ca să-mi fie recunoscută şi perioada din Bucureşti, ar trebui să mă duc în instanţă şi să aduc doi martori care să declare că într-adevăr am muncit acolo. Iar eu nu am nici bani de instanţă şi nici nu mai ştiu unde sunt foştii colegi de pe şantier”, spune, deznădăjduită, femeia.
100 DE EURO LUNAR Pentru că tanti Flori suferă de diabet, boală care a dus la apariţia unor alte afecţiuni (gută, probleme cu rinichii etc.), este nevoită să cheltuiască 270 de lei lunar numai pe medicamente. Până în această iarnă, a primit ajutor de la fiica sa de 25 de ani, Monica, plecată la muncă în Austria. „De câteva luni, Monica şi-a pierdut locul de muncă şi nu mă mai poate ajuta, iar mie îmi este imposibil să mă pot descurca singură. După ce cazul meu a fost prezentat la TV Neptun, în cadrul campaniei „Am grijă de tine”, la biroul administrativ din cartier a sunat o femeie originară din Curtea de Argeş, stabilită în Italia. Am luat legătura cu ea şi mi-a zis că va încerca să mă ajute până când îşi găseşte fata mea un nou loc de muncă”, a spus tanti Flori. Primul ajutor a venit chiar de Crăciun, când, printr-o prietenă, Ana Maria i-a trimis bătrânei 100 de euro. În lunile viitoare, tanti Florea va continua să primească bani din Italia. „Voi trimite, de fiecare dată, fax cu bonurile pastilelor cumpărate, pentru a justifica cheltuirea banilor. Aşa mi se pare corect, să nu creadă că i-am folosit cine ştie pentru ce. Sper ca fata mea să reuşească să-şi găsească un nou loc de muncă”, a mai spus constănţeanca.