Potrivit Legii 396/2006, primarii vor fi obligaţi să acorde tinerilor aflaţi la prima căsătorie un ajutor financiar de 200 de euro, începînd cu 1 ianuarie 2007. Legea instituie sprijinul financiar la constituirea familiei în care fiecare dintre soţi se află la prima căsătorie şi au domiciliul sau reşedinţa în România, indiferent de cetăţenia soţilor. Potrivit legii privind acordarea unui sprijin financiar la constituirea familiei, cei 200 de euro se acordă pe bază de cerere, însoţită de declaraţiile pe propria răspundere ale soţilor, potrivit cărora fiecare dintre aceştia se află la prima căsătorie. Declaraţia falsă se pedepseşte conform legii penale. Cererea pentru acordarea sprijinului financiar se depune la sediul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor al municipiului, oraşului sau comunei unde s-a încheiat căsătoria, ori unde îşi are domiciliul sau reşedinţa unul dintre soţi. Solicitarea tinerilor căsătoriţi se depune în termen de 30 de zile de la data încheierii căsătoriei sau de la data înscrierii sau transcrierii în registrele de stare civilă a actelor de căsătorie. Legea 396/2006 intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2007 şi se aplică pentru familiile constituite începînd cu această dată. Fondurile pentru plata sprijinului financiar acordat la constituirea familiei, precum şi pentru cheltuielile cu transmiterea drepturilor se plătesc prin bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, din transferurile de la bugetul de stat către bugetele locale, prevăzute cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.