Ajutorul acordat persoanelor care dobândesc o formă de protecţie în România va fi transformat din rambursabil în nerambursabil şi cuantumul acestuia va fi raportat la indicatorul social de referinţă, modificările fiind propuse de Ministerul Muncii într-un proiect de Ordonanţă de urgenţă. Legea 122/2006 privind azilul în România prevede că persoanele care dobândesc o formă de protecţie beneficiază de un ajutor lunar rambursabil, care se acordă pe o perioadă de maxim şase luni, cu posibilitatea prelungirii pentru încă o perioadă de cel mult trei luni, pentru motive întemeiate. În prezent, beneficiarii au obligaţia să ramburseze sumele acordate cu titlul de ajutor, dar din cauza faptului că aceştia, mai devreme sau mai târziu, părăsesc teritoriul României, ajutorul lunar nu mai poate fi recuperat, situaţie care a determinat, pe parcursul aplicării prevederilor legii, acumularea de debite a căror valoare reprezenta 1.208.422 de lei la sfârşitul anului 2011. Acumularea de debite a fost constatată şi la sfârşitul trimestrului III al anului 2012, suma totală a acestora ridicându-se la 1.322.362 de lei. Iniţiatorii proiectului de act normativ precizează că modificarea legii a fost solicitată în urma acţiunii de audit financiar asupra unor categorii de prestaţii reflectate prin situaţiile financiare pe anul 2011, desfăşurată de Curtea de Conturi la nivelul Ministerului Muncii. Proiectul de Ordonanţă de urgenţă propune modificarea articolelor 20 şi 21 din Legea 122/2006 privind azilul în România, fiind vizate transformarea ajutorului lunar rambursabil în ajutor nerambursabil şi raportarea cuantumului acestuia la indicatorul social de referinţă (ISR). Totodată, proiectul de act normativ reglementează şi perioada în care beneficiarul poate ridica suma reprezentând ajutorul lunar. Astfel, dacă timp de trei luni se constată că dreptul nu este ridicat, plata acestuia se suspendă, iar în cazul în care până la finalizarea termenului de nouă luni prevăzut de lege nu a fost solicitat, ajutorul nu se mai acordă. O altă reglementare se referă la situaţiile pentru care nu a mai fost posibilă recuperarea sumei acordate cu titlu de ajutor rambursabil prin stingerea debitelor, acestea fiind imposibil de recuperat în condiţiile în care persoanele care au beneficiat nu se mai află pe teritoriul României. În nota de fundamentare care însoţeşte documentul se arată că sumele pentru acordarea ajutorului sunt prevăzute în bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), în prezent fiind înregistrate 72 de persoane beneficiare, pentru care este necesară suma de 38.800 de lei lunar şi 466.560 de lei anual. Proiectul va fi în dezbatere publică pe site-ul MMFPSPV până în 17 februarie.