Crucea Roşie Română a lansat un apel umanitar de urgenţă în sprijinul victimelor cutremurului din Japonia, care constă în colectarea de fonduri şi deschiderea unui serviciu de restabilire a legăturilor de familie cu rudele aflate în Japonia. Apelul umanitar de Urgenţă „Ajutor pentru Japonia” constă în colectarea de fonduri online şi direct, în conturile deschise special pentru acest apel, dar şi prin punerea la dispoziţia populaţiei a serviciului de restabilire a legăturilor de familie cu rudele aflate în Japonia, prin mesaje de Cruce Roşie. “Sumele colectate vor fi utilizate de către Crucea Roşie Japoneză pentru susţinerea ajutorului de primă necesitate şi se vor concentra pe adăposturi temporare, restabilirea furnizării apei potabile şi a facilităţilor sanitare, precum şi pe oferirea de asistenţă medicală şi suport psihologic populaţiei afectate. Invităm pe toţi cei care vor să sprijine acest apel umanitar, companii, oameni de afaceri, organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, să doneze bani în conturile Crucii Roşii Române”, se mai arată în comunicatul Crucii Roşii. Persoanele care vor să facă donaţii online şi să apeleze serviciul de restabilire a legăturilor de familie pot accesa site-ul www.crucearosie.ro. Conturile în care pot fi depuse contribuţiile în bani sunt RO02BRDE410SV61136934100 pentru donaţiile în lei şi RO33BRDE410SV06871604100 pentru euro.