Primarul din Eforie, Ovidiu Brăiloiu, s-a întâlnit, marţi, cu proprietarii de pensiuni care îşi desfăşoară activitatea în cartierul Proiect 11 din Eforie Nord. Primarul l-a invitat, la întâlnirea cu proprietarii de pensiuni, şi pe Dorin Gherghina, director în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, care a venit însoţit de alţi doi reprezentanţi ai instituţiei. Scopul întâlnirii a fost ca proprietarii de pensiuni să se lămurească cum pot primi autorizaţie de funcţionare în acest an. Atât primarul cât şi reprezentantul ministerului au explicat în faţa a 50 de persoane care sunt paşii pe care fiecare proprietar trebuie să-i parcurgă pentru a putea funcţiona legal. Primăria Eforie va pune, gratuit, la dispoziţia persoanelor interesate formularele care trebuie completate, urmând ca ele să fie depuse direct la MDRT.