Primăria Mangalia va prezenta, astăzi, un proiect privind reconversia profesională pentru şomerii din localitate. Pentru acest proiect, care este multiregional, Primăria s-a implicat în găsirea unor resurse financiare pentru aplicarea acestuia la nivelul muncipiului Mangalia. Proiectul a fost depus pe Axa prioritară 5 „Promovarea măsurilor active de ocupare”, DMI 5.1 „Dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare, de atragere şi menţinere a cât mai multor persoane pe piaţa muncii”, pentru reducerea şomajului de lungă durată şi îmbunătăţirea capacităţii de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă. Solicitanţi şi parteneri în acelaşi timp sunt: Primăria Mangalia, Primăria Brăila, Blocul Naţional Sindical şi un furnizor privat de formare profesională. Prin intermediul proiectului, 250 de şomeri din Mangalia, Brăila, Reşiţa şi Bucureşti vor fi instruiţi şi consiliaţi în vederea integrării pe piaţa muncii şi/sau pentru dezvoltarea unei afaceri proprii. Dintre aceştia, 100 vor urma cursuri de pregătire profesională timp de cinci luni, perioadă în care vor fi plătite cu salariul mediu pe economie. Alte 100 de persoane vor fi specializate două săptămâni în meserii care se caută la nivelul fiecărei localităţi, iar 50 de şomeri vor fi consiliaţi în vederea derulării unei afaceri proprii.