Leon Panetta, şeful Pentagonului, a recunoscut joi că a susţinut-o în 2012 pe Hillary Clinton, secretar de Stat la acea vreme, care îi propusese să-i înarmeze pe rebelii sirieni, o idee respinsă de Casa Albă. Proiectul elaborat de Hillary Clinton, care s-a întâlnit în urmă cu şase luni cu şeful CIA la acea vreme, David Petraeus, avea ca scop înarmarea şi antrenarea rebelilor împotriva armatei preşedintelui sirian, Bashar al-Assad, a informat ”New York Times”, citând oficiali americani. Panetta a făcut această dezvăluire joi, alături de generalul Martin Dempsey, şeful Statului Major al forţelor armate, în faţa unei comisii a Senatului care i-a intervievat pe cei doi oficiali cu privire la atacul asupra consulatului american de la Benghazi (Libia), la 11 septembrie 2012. Pe parcursul a patru ore de audieri, senatorul republican John McCain a făcut şi o abordare a situaţiei Siriei. ”Vreau să vă mai întreb o dată ce v-am întrebat în luna martie a anului trecut, când 7.500 de sirieni erau ucişi. Am ajuns acum la cel puţin 60.000 de morţi. Câte persoane trebuie să mai moară înainte să ne propuneţi o acţiune militară?”, a întrebat senatorul republican. ”Aţi susţinut recomandarea făcută de Hillary Clinton, secretarul de Stat la acea vreme şi de generalul Petraeus, de a susţine furnizarea de arme rezistenţei siriene? Aţi susţinut asta?”, a insistat McCain, partizan al acordării unui ajutor militar american opoziţiei siriene. ”Am susţinut-o”, au răspuns Panetta şi Dempsey. Potrivit ”New York Times”, ideea oficialilor americani a fost respinsă de Casa Albă, preşedintele Barack Obama temându-se, printre altele, de o agravare a conflictului sirian şi de amplificarea situaţiei tensionate din regiune. Administraţia americană a susţinut, vreme de doi ani, un ajutor umanitar în Siria şi pentru refugiaţii din ţările vecine, precum şi ”asistenţă neletală” pentru rebeli (echipamente de comunicare, formare). Washingtonul a recunoscut că se ocupă de coordonarea ajutorului militar în Golf, ”pentru a se asigura că armele nu cad pe mâini greşite”, referindu-se la islamiştii radicali.
FUG SIRIENII PE CAPETE Aproximativ 5.000 de sirieni părăsesc ţara în fiecare zi, refugiindu-se din calea violenţelor care durează de aproape doi ani, a declarat, vineri, un purtător de cuvânt al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi. Numărul sirienilor înregistraţi ca refugiaţi de Înaltul Comisariat a ajuns la 787.000, în creştere puternică faţă de sfârşitul anului trecut, când erau consemnaţi 515.000, a precizat oficialul. Înaltul Comisariat a indicat pe de altă parte că înregistrarea refugiaţilor necesită timp. ”Înainte eram confruntaţi cu mai multe sute de cereri de înregistrare zilnic, iar acum sunt mai multe mii”, a mai declarat purtătorul de cuvânt. În luna decembrie, ONU se aştepta ca numărul refugiaţilor sirieni în ţările vecine să ajungă la 1,1 milioane până în luna iunie, dacă actualul conflict nu va înceta.