Perioada de acordare a indemnizaţiei de şomaj va fi extinsă cu trei luni, iar angajatorul şi salariaţii vor fi scutiţi de la plata contribuţiilor sociale la întreruperea temporară a activităţii. Executivul a decis, prin ordonanţă de urgenţă, ca, în perioada şomajului tehnic să nu fie plătite asigurările sociale, în vreme ce comitetele sectoriale să fie organizate ca instituţii de dialog social de utilitate publică. Potrivit Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj, indemnizaţia de şomaj se acordă pe perioade stabilite diferenţiat, în funcţie de stagiul de cotizare: şase luni pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an, nouă luni pentru un stagiu de cotizare de cel puţin cinci ani şi 12 luni pentru un stagiu de cotizare mai mare de 10 ani. Guvernul a informat că prelungirea cu trei luni a perioadei de acordare a indemnizaţiei de şomaj este valabilă pentru persoanele ale căror raporturi de muncă sau de serviciu încetează după intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă, dar nu mai tîrziu de 31 decembrie 2009. De asemenea, pentru şomerii care beneficiază deja de indemnizaţie de şomaj, perioada de acordare se prelungeşte cu trei luni de la data pînă la care a fost stabilit dreptul respectiv. Indemnizaţia de minimum 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, de care beneficiază salariaţii pe durata întreruperii temporare a activităţii angajatorului, nu va fi inclusă in veniturile salariale şi nu va fi impozabilă, pentru o perioadă de cel mult trei luni în anul 2009.