Ajutorul pentru veterani, majorat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ajutorul pentru veterani, majorat

Justiție 10 Noiembrie 2012 / 00:00 450 accesări

Reprezentanţii Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale au pus în dezbatere publică un proiect de Hotărâre de Guvern privind stabilirea cuantumului ajutorului anual cuvenit veteranilor de război şi văduvelor de război, precum şi accidentaţilor de război în afara serviciului ordonat. Proiectul de act normativ prevede că aceste categorii de persoane vor beneficia de un ajutor anual în cuantum de 260 lei/persoană (faţă de 200 de lei cât primesc în prezent) pentru acoperirea unei părţi din costul chiriei, energiei electrice şi energiei termice pentru nevoi casnice. „Ajutorul anual are drept scop susţinerea acestor persoane şi acoperirea unei părţi din costul chiriei, energiei electrice şi energiei termice pentru nevoi casnice. De ajutorul anual vor beneficia 36.836 persoane, din care 34.975 persoane plătite de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, 957 persoane plătite de Ministerul Apărării Naţionale, 902 persoane plătite de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi două persoane plătite de Serviciul Român de Informaţii”, se arată în nota de fundamentare care însoţeşte documentul. Plata ajutorului anual din bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale se efectuează de către casele de pensii. Proiectul de Hotărâre va fi în dezbatere publică până în 18 noiembrie.



12