Guvernul a decis, ieri, prin HG, să majoreze de la 200 lei la 230 lei ajutorul social anual acordat veteranilor de război şi văduvelor de război, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Andrei Zaharescu, precizând că de această măsură vor beneficia peste 36.000 de persoane. Executivul a aprobat o hotărâre prin care se majorează de la 200 la 230 de lei cuantumul ajutorului anual pentru acoperirea unei părţi din costul chiriei, energiei electrice şi energiei termice pentru nevoi casnice. Beneficiarii acestui ajutor sunt veteranii de război, văduvele de război, precum şi accidentaţii de război în afara serviciului ordonat. Andrei Zaharescu a precizat că \"această majorare este motivată de creşterile de preţuri la mărfurile nealimentare şi la servicii în 2012 faţă de 2011”. Reprezentantul Guvernului a adăugat că beneficiari sunt 36.836 de persoane, din care 34.975 plătite de ministerul Muncii, 957 persoane plătite de MApN, 902 persoane plătite de MAI şi două persoane plătite de SRI. În Constanţa sunt 1.200 de revoluţionari.