22 Decembrie 2024, 18:06
Reeditarea finalei turneului de simplu masculin de la Roland Garros, al doilea de Grand Slam al anului, dintre spaniolul Rafael Nadal (locul 2 ATP) şi austriacul Dominic Thiem (locul 4 ATP), a avut acelaşi deznodămând ca şi în 2018. Nadal s-a impus în ultimul act la Paris, cu scorul de 6-3, 5-7, 6-1, 6-1, după trei ore de joc, trecându-şi în cont al 12-lea trofeu la French Open, după cele din 2005, 2006, 2007, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2017 şi 2018. Nadal mai are în palmares şase trofee de Grand Slam: la Australian Open (în 2009), la Wimbledon (în 2008 şi 2010) şi la US Open (în 2010, 2013 şi 2017).