Al 59-lea termen în dosarul retrocedărilor, amânat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Curtea de Apel București

Al 59-lea termen în dosarul retrocedărilor, amânat

Justiție 12 Noiembrie 2014 / 00:00 404 accesări

Magistrații Curții de Apel Bucureşti au amânat, din nou, judecarea dosarului retrocedărilor, în care primarul Constanței, Radu Mazăre, este cercetat pentru vânzarea mai multor terenuri din Constanța și Mamaia. Ieri a avut loc al 59-lea termen în veșnicul proces. Liderul administrației constănțene a explicat, la ieșirea din sala de judecată, că magistrații au dat un nou termen pentru ca expertul să poată finaliza suplimentul de expertiză cerut de ambele părți - atât de procuror, cât și de partea acuzată. „Expertul a cerut cinci zile, dar pentru că cele cinci zile expirau duminică, când sunt și alegerile, s-a amânat procesul pentru săptămâna viitoare“, a declarat Mazăre. Primarul municipiului Constanţa a spus că suplimentul de expertiză este necesar întrucât expertul a prezentat grafic situaţia, dar trebuie lămurite datele prezentate. ”Expertul a prezentat, în esență, grafic cum stau lucrurile, fără să scrie în cuvinte, mai exact că nu am retrocedat domeniul public al statului și că terenul retrocedat aparținea Primăriei, dar apare pe grafic. Scrie cu roșu unde era domeniul statului și cu verde unde era domeniul Primăriei și, în esență, avocații noștri au cerut să scrie și în cuvinte lucrul acesta”, a precizat Radu Mazăre. El a fost trimis în judecată de DNA în 28 octombrie 2008, alături de 36 de persoane, între care foşti şi actuali funcţionari din Primăria Constanţa şi Oficiul de Cadastru, mandatari şi notari publici, în dosarul privind atribuirea nelegală a unor terenuri.



12