Al cincilea film al seriei Terminator va fi lansat în 2011

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Al cincilea film al seriei Terminator va fi lansat în 2011

Monden 16 Decembrie 2008 / 00:00 517 accesări

Joseph McGinty Nichol, regizorul părţii a patra a seriei Terminator, a anunţat în timpul Festivalului de Film din Dubai că va realiza şi partea a cincea a francizei, care va fi lansată în 2011. Joseph McGinty Nichol, cunoscut sub numele McG, a declarat că nu a fost luată deocamdată nicio decizie în privinţa locaţiei în care va fi filmat următorul Terminator, deşi surse din anturajul regizorului american au dezvăluit că Orientul Mijlociu are cele mai multe şanse pentru a găzdui acest proiect. Victor Kubicek şi Derek Anderson, proprietarii companiei de producţie Halcyon Co, au achiziţionat drepturile de autor ale francizei Terminator, anul trecut, de la fostul proprietar, C2, iar aceşti foşti directori de publicitate, respectiv de bancă, au decis să revigoreze interesul pentru această serie, realizînd o continuare în forma unei trilogii. Ei au declarat că vor să reinventeze franciza, cu ajutorul unei noi distribuţii şi al unor noi scenarii, elemente care au funcţionat în cazul altor serii de succes, precum Batman şi James Bond. Cei doi intenţionaseră, iniţial, să aştepte lansarea filmului Terminator 4 - Salvarea, programată pentru iunie 2009, înainte de a decide detaliile pentru al cincilea film din serie, însă reacţiile extrem de pozitive din partea fanilor şi a mass-media, care au avut acces la filmări, i-au încurajat să continue acest proiect şi să devanseze planificările iniţiale.

Actorul britanic Christian Bale a semnat pentru interpretarea personajului principal, John Connor, în toate cele trei noi filme. Terminator 4 va constitui începutul unei noi trilogii şi va prezenta viaţa lui John Connor, ajuns la vîrsta de 30 de ani, în fruntea unui număr mic de oameni care au rămas pe Pămînt şi care luptă împotriva roboţilor. Seria Terminator a debutat în anul 1984, cu Arnold Schwarzenegger în rolul principal. Partea a treia a seriei a avut încasări de 430 de milioane de dolari în lumea întreagă. Între timp, starul de orgine austriacă a devenit guvernator al statului California şi a renunţat la film.

Taguri articol


12