Patriarhia Română, împreună cu World Vision România, a organizat în perioada 1 - 3 septembrie 2009, cel de-al doilea Congres Naţional „Hristos Împărtăşit Copiilor”, la Mănăstirea Brâncoveanu, Sîmbăta de Sus, judeţul Braşov. La eveniment au luat parte peste 30 inspectori eparhiali - facilitatori şi responsabili cu coordonarea acestui proiect naţional de cateheză pentru copii, alături de reprezentanţi şi coordonatori naţionali ai acestui proiect din Georgia, Armenia, ai Organizaţiei World Vision International şi ai Organizaţiei World Vision România. Proiectul „Hristos Împărtăşit Copiilor” (cunoscut în străinătate sub denumirea de „Youth Bible Curriculum”) reprezintă tema centrală a congresului cu acelaşi nume şi este un proiect de cateheză adresat celor 4 milioane de copii români din ţară şi din străinătate. Iniţiativa a fost lansată în anul 2006 în România şi desfăşurată de peste 13 ani în parteneriat cu Biserica Ortodoxă din şapte ţări (în afară de România) - Albania, Armenia, Bosnia, Georgia, Egipt, Liban şi Federaţia Rusă. În cadrul congresului, s-a dezbătut tema eficienţei acestui proiect, s-au căutat soluţii la o parte din problemele cu care s-au confruntat preoţii pînă în prezent şi s-a iniţiat un plan de acţiune pentru asigurarea sustenabilităţii proiectului. În România, proiectul a fost lansat de către Organizaţia World Vision România, prin editarea primelor Ghiduri de Cateheză pentru copiii români, în parteneriat cu Biserica Ortodoxă Română (BOR), potrivit hotărîrii Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În afară de editarea seriei de ghiduri de cateheză pentru copiii cu vîrste cuprinse între 6 - 17 ani, o altă componentă a proiectului este reprezentată de pregătirea preoţilor în metoda modernă folosită în predarea ghidurilor de cateheză, metodă interactivă, centrată pe copil. Din anul 2008, acest proiect a fost preluat în totalitate de către Biserica Ortodoxă Română. În iulie 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înfiinţarea unor Birouri de Cateheză la nivelul fiecăreia din cele 28 eparhii şi numirea unor inspectori responsabili cu activitatea de cateheză, performanţele obţinute de preoţi în acest domeniu fiind considerate drept criteriu de promovare a acestora, dovadă a importanţei pe care Biserica Ortodoxă Română o acordă acestui domeniu de misiune.
Prin intermediul colaborării fructuoase dintre BOR şi World Vision România, peste 2.500 de preoţi au fost pregătiţi în metoda folosită în predarea ghidurilor, în cadrul celor peste 70 de sesiuni de training desfăşurate. Lucrul cel mai important îl constituie, însă, faptul că peste 35.000 copii din 28 de eparhii se bucură deja de Cuvîntul lui Dumnezeu, primesc alinare şi încurajare în cadrul acestor sesiuni de cateheză, care sînt adevărate sesiuni de socializare şi de îmbunătăţire a comunicării între copii şi părinţi. Încă de la lansarea proiectului în România, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul BOR, a fost un susţinător neobosit. „Acest proiect răspunde necesităţii urgente de a oferi copiilor cuvîntul lui Dumnezeu într-o formă adecvată lor, care să le deschidă inimile spre adevăratele valori ale vieţii. Ne exprimăm încrederea că prin rugăciune şi înţelepciune vom depăşi greutăţile întîmpinate în implementarea proiectului, cum ar fi lupta cu mentalităţile învechite în comoditate, lipsa mijloacelor materiale şi mai ales lipsa de orientare misionară pe termen lung privind generaţiile viitoare”, a susţinut Patriarhul BOR. În semn de recunoaştere a valorii proiectului, Anita Delhaas van Dijk - director naţional World Vision România şi coordonatorul regional al proiectului - James Morgenroth, au primit din partea Patriarhiei Române, ordinul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, cea mai înaltă distincţie care poate fi acordată unei persoane ce nu face parte din cler.
Directorul naţional World Vision România a mulţumit la rîndul său pentru distincţia acordată şi pentru privilegiul de a lucra împreună cu Patriarhia Română în proiectul „Hristos Împărtăşit Copiilor” şi a adus în discuţie o nouă iniţiativă a BOR, desfăşurată în parteneriat cu Fundaţia World Vision România: Proiectul „Alege şcoala”. Realizat cu fonduri structurale europene, Proiectul „Alege şcola” este un proiect complementar la proiectul „Hristos Împărtăşit Copiilor” şi se adresează copiiilor în prag de abandon şcolar, abandon generat nu numai de sărăcia materială dar şi de cea spirituală. Proiectul se va derula pe parcursul a trei ani şi va avea drept scop prevenirea şi combaterea fenomenului de abandon şcolar, precum şi rezolvarea cazurilor de delincvenţă juvenilă, prin organizarea la nivel parohial a programului de catehizare „Şcoala de duminică“. Peste 18.000 de copii, atît din mediul rural, cît şi urban, cu vîrste cuprinse între 6 şi 16 ani, vor beneficia de sprijin pentru a nu abandona şcoala. Vor fi organizate 250 de tabere de creaţie, cu caracter spiritual, pentru un număr de peste 10.000 de copii, selectaţi după criterii bine stabilite.