Al doilea judecător constănţean exclus din magistratură

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Al doilea judecător constănţean exclus din magistratură

Justiție 10 Martie 2011 / 00:00 962 accesări

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis, ieri, excluderea din magistratură a judecătorului Mircea Dumitru Dinică, din cadrul Judecătoriei Constanţa. CSM a ajuns la concluzia că abaterile disciplinare imputate lui Dinică sunt foarte grave şi că acesta nu mai poate face parte din sistemul judiciar. Hotărârea poate fi atacată cu recurs la instanţa supremă. Precizăm că judecătorul a fost trimis de trei ori în faţa comisiei de disciplină a CSM, însă mereu a scăpat numai cu sancţiuni minore. Ultima dată, Dinică a fost acuzat de încălcarea dispoziţiilor art. 99, literele k şi i din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Acestea se referă la „efectuarea cu întârziere a lucrărilor din motive imputabile şi atitudine nedemnă în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, avocaţi, experţi, martori sau justiţiabili”. Reamintim că, anul trecut, în luna aprilie, Dinică a mai fost sancţionat cu 15% din salariu, timp de trei luni, întrucât, în anul 2009, a redactat cu întârziere hotărârile judecătoreşti pe care le-a dat. În iulie 2010, el a contestat hotărârea CSM şi, la sfârşitul anului trecut, instanţa supremă i-a respins solicitarea de a i se anula sancţiunea. Înainte de a se transfera la Constanţa, în 2008, Dinică a lucrat la Judecătoria Gurahonţ, din judeţul Arad. Şi în perioada în care activa acolo, în 2006, el a fost sancţionat de CSM cu un simplu avertisment pentru abateri disciplinare. Mircea Dumitru Dinică este al doilea magistrat constănţean dat afară din justiţie din cauza abaterilor disciplinare. Prima care a simţit pe propria piele excluderea din magistratură a fost Doina Drăguinea, fostul preşedinte al Tribunalului Constanţa, tot din cauza unor abateri disciplinare.



12