Cântăreţul american Al Jarreau, care a fost internat de urgenţă joi seară într-un spital din Gap, în Franţa, din cauza unor probleme respiratorii şi cardiace, a fost transferat sâmbătă la un spital din Marsilia, pentru o serie de teste medicale. Al Jarreau, în vârstă de 70 de ani, a fost transferat cu elicopterul la un spital din Marsilia. Reprezentanţii spitalului din Marsilia susţin că starea muzicianului este stabilă, urmând să rămână internat circa o săptămână. Al Jarreau trebuia să susţină un concert joi seară, în cadrul celei de-a 15-a ediţii a Festival des enfants du jazz, organizat în perioada 12 - 25 iulie în oraşul francez Barcelonette.
Stilul vocal unic al lui Al Jarreau şi inovaţiile sale din domeniul muzical l-au transformat într-unul dintre cei mai apreciaţi artişti contemporani, fiind distins cu şapte premii Grammy, la trei categorii diferite, pop, jazz şi R&B. În 2009, a lansat un album „Very Best Of”, o colecţie de hituri ale sale printre care se numără „Boogie Down” şi „Moonlighting”, ce figurează pe genericul serialului de televiziune „Maddie şi David”, care l-a consacrat pe Bruce Willis. Al Jarreau susţinea un turneu care includea concerte în Germania, Azerbaidjan, Austria, Slovacia, SUA şi Japonia, care cel mai probabil vor fi reprogramate.