Celebrul actor american, în vîrstă de 69 de ani, îl va interpreta pe regele Irod, într-o nouă producţie de inspiraţie biblică, “Mary Mother of Christ”, care va fi lansată în cinematografe în luna aprilie 2010, potrivit presei de specialitate. Filmările vor începe în toamnă, iar din distribuţie vor mai face parte, printre alţii, Peter O\'Toole, în vîrstă de 77 de ani şi Jessica Lange, deţinătoare a două premii Oscar. În rolul Fecioarei Maria va juca Camilla Belle. Scenariul, care urmăreşte viaţa Fecioarei Maria, este semnat de Benedict Fitzgerald. Acesta a mai lucrat la o peliculă avînd ca temă Noul Testament, cunoscuta “Passion of Christ / Patimile lui Hristos”, regizată de Mel Gibson şi considerată una dintre cele mai violente producţii din istoria cinematografiei. Regia va fi semnată de James Foley, care a mai lucrat cu Al Pacino în 1995, la drama “Two Bits”.