Al treilea hoţ de animale din Movila Verde, arestat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Al treilea hoţ de animale din Movila Verde, arestat

Eveniment 15 Decembrie 2011 / 00:00 2569 accesări

Al treilea suspect căutat în dosarul animalelor furate din localitatea constănţeană Movila Verde a fost prins de poliţişti. Gheorghe Balea, care dipăruse de la domiciliu încă din noaptea în care s-au dat loviturile, a fost prezentat ieri magistraţilor Judecătoriei Mangalia cu propunere de arestare preventivă. Judecătorii au emis pe numele acestuia mandat pe o perioadă de 29 de zile pentru furt calificat. Amintim că trei tineri din Movila Verde sunt cercetaţi de oamenii legii după ce, în noaptea de sâmbătă spre duminică, au furat din gospodăriile unor localnici două vaci, o capră şi un porc. Culmea tupeului, indivizii au sacrificat animalele chiar în curţile păgubiţilor, fără să le fie teamă că ar putea fi văzuţi sau auziţi. Oamenii legii spun că cei trei suspecţi au acţionat la adăpostul întunericului. Aceştia au ales trei gospodării de la marginea localităţii şi au dat dovadă de o îndrăzneală ieşită din comun. După ce au pătruns în curţile oamenilor, au ucis animalele. Apoi au cărat carcasele până la o căruţă şi le-au transportat la o casă părăsită, unde le-au ascuns în beci. Aveau de gând, spun anchetatorii, să le lase acolo peste noapte şi să le ducă acasă abia a doua zi. Niciunul dintre proprietari nu i-a auzit pe hoţi. La scurt timp după ce au fost alertaţi, poliţiştii au reuşit să-I identifice pe cei trei indivizi. Pe doi dintre ei, Marian Ciobanu şi Radu Balea, i-au reţinut pentru audieri, iar al treilea, Gheorghe Balea, a fost dat în urmărire generală. Localnicii şi poliţiştii au descoperit şi locul în care ascunseseră hoţii animalele sacrificate. Magistraţii au dispus arestarea lui Marian Ciobanu, Radu Balea urmând să fie cercetat în stare de libertate.



12