23 Noiembrie 2024, 22:34
O alarmă cu bombă, ce a vizat trenul internaţional Bucureşti-Budapesta, i-a creat emoţii, sâmbătă seară, liberalului Ludovic Orban, care se afla în garnitura cu pricina. Din fericire, alarma s-a dovedit a fi falsă. Orban, evacuat în urma alarmei, a declarat că a plecat spre destinaţie, respectiv Satu Mare, după ce s-a stabilit că totul a fost doar o glumă proastă. La rândul său, purtătorul de cuvânt al CFR Călători, Oana Brânzan, a precizat că trenul internaţional a plecat din Gara de Nord Bucureşti cu o întârziere de 37 de minute. Potrivit acesteia, Poliţia TF a verificat garnitura şi a constatat că în aceasta nu se afla niciun obiect exploziv, astfel că pasagerii au urcat în voagoane, iar trenul a plecat spre destinaţie.