Alarmă falsă cu bombă la bordul unui avion. Trei persoane au fost arestate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Alarmă falsă cu bombă la bordul unui avion. Trei persoane au fost arestate

06 Aprilie 2016 / 11:00 456 accesări

Trei persoane suspectate că ar fi la originea unei false alerte cu bombă, care a obligat un avion să devieze de la cursă și să revină la aterizare pe aeroportul din Madrid, escortat de un bombardier al forțelor aeriene, au fost arestate, a anunțat marți poliția spaniolă, informează miercuri AFP.

La 14 decembrie, un avion al companiei braziliene TAM, cu 315 pasageri la bord și 16 membri ai echipajului a primit ordin să se întoarcă la Madrid, la 90 de minute după ce a decolat spre Sao Paulo, după ce autoritățile aeroportuare au primit un apel din partea unui bărbat care afirma că la bord se află o bombă, relatează poliția într-un comunicat.

Bărbatul, care vorbea în spaniolă cu accent arab, a făcut referire la acest zbor, înainte de a anunța că 'astăzi vor muri oameni' și a striga 'Allahu Akbar'. Pasagerii au fost evacuați și avionul a fost inspectat, însă la bord nu a fost găsită nicio bombă.

O anchetă a poliției a dezvăluit că apelul a fost dat dintr-o cabină telefonică a unui oraș din regiunea Cuenca, în centrul Spaniei. Polițiștii au arestat doi bărbați și o femeie pe care îi suspectau că se fac vinovați de această falsă alertă.

Cei trei suspecți erau în legătură cu o braziliancă aflată la bordul avionului și care nu a putut intra în Spania din cauza unei ordonanțe emise de un tribunal elvețian, adaugă comunicatul poliției, fără alte precizări.

Cei trei au fost acuzați de perturbarea ordinii publice și li s-ar putea imputa costurile cauzate de această alertă falsă, estimate inițial la peste 200.000 de euro, potrivit poliției.



12