Alarmă la Poarta Albă!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Incendiu la farmacia spitalului Penitenciarului

Alarmă la Poarta Albă!

Eveniment 17 Iunie 2014 / 00:00 3296 accesări

Alertă maximă în Penitenciarul Poarta Albă după ce, luni după-amiază, câțiva gardieni au observat că acoperișul farmaciei a fost cuprins de flăcări. Angajații au dat alarma, iar toți deținuții au fost închiși în celule. „Incendiul a izbucnit la ora 15.00. În acel moment, în interiorul farmaciei nu se aflau angajați și nici persoane private de libertate. Gardienii care au observat flăcările au sunat la 112 și au intervenit pentru a limita pagubele. În același timp, au fost scoase medicamentele și alte bunuri, pentru a nu fi distruse în incendiu“, a declarat cms. șef Florin Iliescu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului-Spital Poarta Albă. Opt minute mai târziu, două autospeciale de pompieri, din cadrul Detașamentului Medgidia, au ajuns la fața locului. În ajutor a fost trimis și un echipaj SMURD, pentru a acorda asistență medicală posibilelor victime. Militarii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Dobrogea“ spun că misiunea nu a fost una ușoară, având în vedere că au fost nevoiți să decoperteze acoperișul de tablă al farmaciei.

SCURTCIRCUIT Pompierii au reușit să stingă incendiul după aproape o oră. „În momentul în care am ajuns noi, gruparea operativă a penitenciarului acționa cu o motopompă și cinci stingătoare portabile. Noi am deschis acoperișul din tablă și am stins incendiul. A fost distrusă o suprafață de aproape 80 de metri pătrați. Din fericire, nu au existat victime“, a declarat comandantul Detașamentului Medgidia, căpitan Marian Popa. În urma investigațiilor efectuate, militarii ISU „Dobrogea“ au stabilit că focul a pornit de la un scurtcircuit la instalația electrică a farmaciei. O comisie a Penitenciarului-Spital Poarta Albă urmează să pornească o anchetă pentru evaluarea pagubelor.

Taguri articol


12