Alba-neagra cu bani europeni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Alba-neagra cu bani europeni

Administrație 07 Mai 2011 / 00:00 732 accesări

Aleşii locali din Eforie s-au întrunit, vineri dimineaţă, în şedinţă de Consiliu Local (CL), pentru a supune aprobării trei proiecte care s-au aflat pe ordinea de zi. Principalul punct aflat pe ordinea de zi a fost predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a străzii Mării din Eforie Nord, drum paralel cu DN 39, care face legătura între staţiunile Eforie Nord şi Sud în scopul efectuării unor modernizări. Primarul staţiunii, Ovidiu Brăiloiu, a explicat că MDRT a solicitat administraţiei publice locale să depună cerere de finanţare pentru reabilitarea străzii Mării, apoi a aprobat cererea Primăriei şi urmează să se apuce de lucrări. „Noi am întocmit studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici şi le-am trimis la MDRT. Acum urmează ca ministerul să desemeze, prin licitaţie, o firmă care se va ocupa de lucrări, însă n-am idee când vor începe lucrările. Mai avem un proiect depus la MDRT referitor la reabilitarea infrastructurii turistice în Eforie, în valoare de trei milioane de euro, însă, până în prezent, nu am primit niciun răspuns. Nu am mari speranţe că va fi aprobat proiectul. Jucăm la loz în plic cu proiectele depuse la MDRT”, a declarat primarul din Eforie. Proiectul de reabilitare a străzii Mării este mai vechi. Brăiloiu a susţinut că, în 2004, a depus documentele necesare la Ministerul Transporturilor (MT), pe vremea când era condus de Miron Mitrea, iar proiectul a şi primit finanţare, însă lucrările nu s-au mai realizat după ce în fruntea MT a venit ministrul PD Gheorghe Dobre. „Prin modernizarea străzii Mării sper să rezolvăm problemele care apar în traficul rutier şi pietonal din zonă şi să facilităm accesul la proprietăţile din zonă”, a adăugat Brăiloiu. Un alt proiect aprobat de aleşii locali a fost rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli prin includerea unor sume destinate cadrelor didactice din Eforie. Cel de-al treilea proiect aprobat a vizat mandatarea primarului să negocieze cu băncile reeşalonarea ratelor pe o perioadă de 20 de ani.



12