Albanezul Shyti Blenis, suspect de apendicită

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Albanezul Shyti Blenis, suspect de apendicită

Eveniment 08 Ianuarie 2010 / 00:00 864 accesări

Albanezul Shyti Blenis a atacat cu apel sentinţa prin care Tribunalul Constanţa l-a condamnat la cinci ani de închisoare pentru trafic de persoane şi proxenetism, dosarul ajungând la Curtea de Apel Constanţa. Ieri, instanţa a fost nevoită să amâne judecarea cauzei întrucât Blenis a fost transferat de la Penitenciarul Poarta Albă la Spitalul Penitenciar Rahova, unde ar fi fost supus unei intervenţii chirurgicale. „Acum două zile a acuzat dureri în partea dreaptă şi l-am trimis la Spitalul Militar Constanţa, unde medicul chirurg a spus că deţinutul este suspect de apendicită. Aşa că l-a transferat la Spitalul Penitenciar Rahova, unde probabil că va fi operat!”, a declarat directorul Penitenciarului Poarta Albă, cms. şef Gelu Dănuţ Dincă. Drept urmare, judecătorii au amânat judecarea apelului până pe 2 februarie. Amintim că alături de Blenis sunt judecaţi, pentru aceleaşi infracţiuni, fostul poliţist de la Transporturi Constanţa, Denis Ciolacu, Ştefan Niculescu şi Emil Ivan, primii doi condamnaţi la cinci ani de închisoare, iar Ivan, la patru ani. Potrivit rechizitoriului, în cursul anului 2004, Blenis şi complicii lui au sechestrat şi obligat să se prostitueze câteva tinere, printre care şi o minoră. Procurorii îl acuză pe Emil Ivan că i-ar fi vândut lui Blenis şi lui Niculescu trei fete cu sume cuprinse între 300 şi 600 de euro, cu scopul de a le obliga să se prostitueze în folosul lor. Ioana Georgiana T., Mariana M. şi minora Ioana Elena A. au fost sechestrate în apartamentul lui Blenis din Constanţa, care le-ar fi ameninţat că le va împuşca dacă îndrăznesc să fugă. După un timp, albanezul i-ar fi cerut lui Niculescu să le găzduiască pe fete în casa lui întrucât vecinii îl reclamaseră la Poliţie din cauza scandalurilor din apartament şi se temea să nu se descopere implicarea lui în triplul asasinat de la Mangalia. Nici acolo însă fetele nu au putut fi ţinute prea mult timp, aşa că Blenis a apelat la fostul poliţist Ciolacu pentru a-l ajuta. Acesta le-a luat pe fete în apartamentul lui din Mangalia, unde au rămas o perioadă scurtă. Întrucât Blenis intenţiona să le ducă pe fete în Italia şi Germania pentru practicarea prostituţiei, însă actele de ieşire din ţară nu erau gata, albanezul a închiriat un apartament în Constanţa, în zona Delfinariu, unde le-a dus pe cele trei fete, care au fost păzite în permanenţă şi obligate să se prostitueze. Totul a luat sfârşit când Mariana M. a reuşit să scape de sub supraveghere şi a anunţat Poliţia. Reamintim că Blenis şi Niculescu au fost condamnaţi pe viaţă în dosarul triplului asasinat de la Mangalia.



12