Albu ca Zăpada şi Piticul Procentilă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Punctul pe Y

Albu ca Zăpada şi Piticul Procentilă

Eveniment 08 Iunie 2011 / 00:00 592 accesări

Hotărât lucru: când lui Traian Băsescu îi place de cineva, nimic nu-l mai împiedică să-i acorde toate onorurile! Aşa a fost mereu, de când are ce să ofere! I-au plăcut chiloţeii cu floricele ai Ancăi Boagiu, care se juca în nisip la blocul în care stătea când mai venea pe acasă din curse? A făcut-o ministru şi nu o dată, ci de două ori! I-a plăcut stilul tacticos şi respectuos al directorului din Primărie, Gheorghe Dobre? L-a făcut şi pe el ministru, tot la Transporturi, şi nu i-a păsat că ăsta, un tolomac notoriu, a suspendat contractul cu Bechtel un an, pentru ca apoi să le plătească milioane penalizări. Nu el, ministerul! I-a plăcut de domnişoara Pârvulescu, tot de la Primărie, că era fâşneaţă şi cu tupeu? A propus-o ministru la Integrare, chit că ea habar n-avea de alte forme de integrare decât cele familiale sau amicale. I-a plăcut de „canibalul” Avramescu, cum povestea el ce gust au frigăruile umane şi cum se consumă ele la pick-nick-urile din Pacific? L-a propus ambasador. I-a plăcut de Horia Patapievici, cum îi ridica el osanale prin presă? L-a făcut director la ICR şi i-a dat bugetul instituţiei pe mână să-şi editeze toţi prietenii – inclusiv pe canibal. I-a plăcut lui cum a demonstrat ştiinţific, „frame cu frame”, Funeriu, că scatoalca pe care i-a aplicat-o puştiului din Ploieşti nu putea fi reală din motive ce nu pot fi înţelese de toţi proştii? L-a făcut ministru la Educaţie! I-au plăcut, pentru talentul cu care-l descriau în articolele lor, Ungureanu şi Voinescu? I-a făcut, pe primul europarlamentar (şi milionar în euro, dintr-un mandat!), iar pe al doilea secretar al Camerei şi vice pe la partid! Şi aşa mai departe.

Cu Sebastian Lăzăroiu lucrurile stau aproape la fel. Acesta, sociolog de profesie, l-a studiat cu atenţie pe preşedinte şi a constatat că îi plac poveştile. Şi atunci, ca-n „O mie şi una de nopţi” i-a tot spus nişte poveşti care nu se mai terminau. A greşit când i-a spus una cu unguri, al cărei final nu se potrivea cu ce gândea şi voia Albu ca Zăpada de la Cotroceni. Şi atunci, unde i-a stat capul, i-au stat picioarele şi a plecat privind lung în urmă. N-a fost nevoie să aştepte prea mult: piticul Procentilă putea să îndeplinească cu succes o misiune extrem de importantă: să-i adoarmă pe românii cu pensiile micşorate, handicapaţii rămaşi fără ajutoare, şomerii scoşi din şomaj, cu poveştile sale măiestru potivite în aşa fel încât să iasă procentele necesare la viitoarele alegeri. Şi, iată-l pe Procentilă trimis la Muncă, să descurce ce nu mai poate fi descurcat şi să înlăture regretele lăsate de blândul Botiş, cel prins cu mâţa fondurilor europene în sacul investiţiilor.

Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus şi povestea asta.



12