De la albumul “Is This It” al trupei The Strokes la “Black To Black” al divei trash Amy Winehouse, prezentăm lista cronologică a celor zece materiale discografice care au marcat ultimul deceniu, alcătuită de redacţia muzicală a Agence France-Presse (AFP).

Radiohead: “Kid A” (2000) - După succesul albumului “OK Computer” (1997), trupa Radiohead a pus deoparte chitarele, şi-a schimbat radical felul de a compune versuri şi a abandonat structurile clasice ale formatului pop. “Kid A” este un mixaj reuşit de sunete şi de experimente electronice, un album care face publicul să viseze. De altfel, trupa Radiohead nu va înceta nici după acest album să experimenteze, propunându-le fanilor să stabilească ei înşişi preţul de cumpărare al celui mai recent material discografic al ei, intitulat “In Rainbows”.

Coldplay: “Parachutes” (2000) - Acorduri de pian în crescendo, melodii romantice şi o voce inconfundabilă reprezintă ingredientele albumului de debut al trupei britanice Coldplay, devenită ulterior una dintre cele mai de succes formaţii ale deceniului. Cu patru albume lansate până în prezent, mulţi critici de specialitate îi consideră drept succesori ai irlandezilor de la U2, iar liderul trupei, Chris Martin, este considerat simbolul starului rock al anilor 2000: pasionat de ecologie, de etică, discret în viaţa personală, chiar dacă este căsătorit cu un star de la Hollywood, actriţa Gwyneth Paltrow.

The Strokes: “Is This It” (2001) - Primul album al trupei The Strokes a scos rock-ul din toropeală şi a readus New York-ul în centrul planetei muzicale. Albumul conţine piese brute, urbane, rareori depăşind trei minute şi 30 de secunde, inspirate din muzica trupelor Velvet Underground, New York Dolls şi Television, cu o voce din care răzbate spiritul de frondă, care cântă despre fete, despre tinereţe şi despre petreceri. După ce au ascultat de multe ori acest album, mii de adolescenţi din lumea întreagă au hotărât să îşi înfiinţeze o trupă rock, cele mai elocvente exemple fiind The Libertines şi Arctic Monkeys.

Jay Z: “The Blueprint” (2001) - Cel de-al şaselea album al rapper-ului şi producătorului muzical Jay Z, lansat pe 11 septembrie 2001, a reuşit să placă atât amatorilor de rap, cât şi iubitorilor celorlalte genuri muzicale. Bazat pe ritmuri soul, acest material discografic readuce în atenţia ascultătorilor tehnica intercalării secvenţelor muzicale, neglijată până atunci de curentul rap. El va influenţa mulţi artişti şi îl va impune atenţiei mondiale pe Kanye West, în calitate de producător muzical.

The White Stripes: “Elephant” (2003) - Trei culori (roşu, alb, negru), trei instrumente (chitară, tobe, voce) şi doi membri - Jack şi Meg White -, care au întreţinut mult timp suspansul despre natura relaţiei lor (frate/soră, soţ/soţie), au reprezentat o adevărată revelaţie în industria muzicală. Acest duet minimalist din Detroit a insuflat o nouă viaţă genurilor rock şi blues. Această trupă nu a fost iubită doar de admiratorii ei, ci a devenit un adevărat fenomen de masă, după ce piesa “Seven Nation Army” a devenit imnul stadioanelor din lumea întreagă.

Amadou et Mariam: “Dimanche à Bamako” (2004) - Pentru cel de-al cincilea album, acest duet de artişti din Mali a beneficiat de ajutorul francezului Manu Chao, în calitate de producător al discului. Rezultatul, un melanj de muzică tradiţională din Mali cu muzică pop, a fost un adevărat succes mondial. Amadou şi Mariam, doi cântăreţi orbi, au cântat la multe prestigioase festivaluri anglo-saxone şi au fost aleşi să interpreteze imnul oficial al Campionatului Mondial de Fotbal din 2006.

Arcade Fire: “Funeral” (2005) - Acest grup canadian, format în jurul cuplului Win Butler şi Régine Chassagne, originar din Haiti, a compus primul său album după o serie de decese în anturajele celor şapte muzicieni care îl formează. Odată cu lansarea materialului “Funeral”, albumul în care se întrepătrund sunetele de harpă, acordeon şi vioară, trupa Arcade Fire a reuşit să treacă peste aceste drame şi a compus un imn dedicat vieţii.

LCD Soundsystem: “LCD Soundsystem” (2005) - Pe cenuşa încă fierbinte a grupului French Touch, americanul James Murphy a dat o nouă viaţă muzicii electronice, îmbinând stilurile dance, punk-rock şi disco, redându-i funcţia ei principală: umplerea ringurilor de dans. De la trupa Cansei de Ser Sexy la grupul Klaxons, “LCD Soundsystem” a generat o întreagă generaţie de muzicieni care au “busculat” frontierele dintre genurile muzicale.

Arctic Monkeys: “Whatever People Say I Am, That\'s What I\'m Not” (2006) - A fost primul succes repurtat pe Myspace. Patru adolescenţi şi-au postat compoziţiile pe această reţea de socializare, de unde puteau fi descărcate gratuit. Cântecele lor povesteau viaţa din nordul industrializat al Angliei, pe ritmuri rap, rock şi reggae. Când a fost lansat primul lor album, piesele de pe el erau deja considerate clasice, însă acest lucru nu a împiedicat materialul “Whatever People Say I Am, That\'s What I\'m Not” să spulbere recordul de unităţi vândute în ziua lansării discului în Marea Britanie.

Amy Winehouse: “Back to Black” (2007) - Înainte de a ţine luni de zile prima pagină a tabloidelor din cauza scandalurilor din viaţa personală şi a dependenţei de droguri şi de alcool, Amy Winehouse, supranumită “diva trash a muzicii soul”, şi-a povestit amarul pe albumul “Back To Black”, din care se remarcă o voce în cel mai pur stil soul, aranjamente orchestrate de unul dintre cei mai talentaţi producători muzicali ai deceniului, Mark Ronson, care reamintesc de anii de glorie ai casei Motown, texte îndrăzneţe, precum cel al piesei “Rehab”, în care cântăreaţa britanică evocă, fără niciun fel de cenzură, refuzul ei de a se interna într-o clinică de dezintoxicare.